Cum poți să ai „Capete înfierbântate"
Dimensiune font:
Ieşenii au ocazia să urmărească la finalul lunii un spectacol inspirat din situaţia pandemiei de Covid-19, de starea sistemului medical din România, dar şi despre situaţia economică şi socială a societăţii. Spectacolul „Capete înfierbântate 2020”, în regia lui David Schwartz, se va juca marţi, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala „Uzina cu Teatru” a Teatrului Naţional Iaşi.
„În cheie tragicomică, spectacolul investighează sistemul de sănătate din România, din perspectiva relaţiei public-privat, cu accent pe actuala criză sanitară provocată de SARS-CoV-2, analizând cauzele vulnerabilizării sistemului medical, demantelarea serviciilor publice şi efectele distrugerii statului social, pericolele reducerii cheltuielilor şi privatizării în sănătate”, explică reprezentanţii Teatrului Naţional din Iaşi. Din distribuţia spectacolului fac parte Alexandru Potocean, Oana Rusu, Maria Sgârcitu şi Teodora Retegan. Autorii piesei sunt Mihaela Michailov şi David Schwartz, scenografia este semnată de Irina Gâdiuţă, partea de mişcare scenică de Mihai Mihalcea, iar muzica este semnată de Maria Sgârcitu şi Teodora Retegan. Dora Constantinovici a colaborat la partea de documentare.
Spectacolul a fost invitat în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Proiectului „UnderAct - Program de rezidenţe şi mobilitate artistică” şi Kontakt, implementat de FaPt - Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală în parteneriat cu Centrul Cultural German Iaşi / Deutsches Kulturzentrum Iaşi şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi Goethe-Institut Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau