Cum să depășești cu umor criza vârstei de mijloc

1teatru
11teatru1

Dimensiune font:

| 14-06-2022 13:03


O comedie savuroasă, care te binedispune dar, în același timp, îți lasă și câteva semne de întrebare legate de viața personală. După ce râzi în compania celor trei actori, Andreea Mateiu, Octavian Strunilă și Leonid Doni, care au pus în scenă spectacolul „Bărbații la 40, femeile la 43”, nu poți să nu te întrebi, măcar o secundă, cum ți-au fost anii până la mijlocul vieții sau ce ai făcut până în acel moment. Sau până în orice clipă care ți-a jalonat trecerea prin lume, oricare ar fi ea.
Spectacolul, care a făcut ca sala de la Casa de Cultură a Studenților Iași să devină neîncăpătoare și să răsune de hohote de râs, descrie criza prin care trec aproape toate cuplurile, cel puțin o dată în viață. „Dacă despre bărbați este bine știut faptul că middle age crisis se manifestă la 40 de ani, despre femei încă se discută. La 30, la 35 sau la 43”, spun organizatorii reprezentației.
Textul, bine scris și pus în scenă de Octavian Strunilă, aduce în atenție trăiri care, dincolo de umor, sapă adânc în suflet. Să te înșele soția cu „cel mai prost din clasă”, să te prinda criza de la 40 cu un milion de euro în cont sau să fii părăsit pentru că ești un om prea bun la suflet sunt problemele cu care se confruntă personajele surprinse în trei tablouri: la 29, la 40 și la 43 de ani.
În savuroasa comedie, Leonid Doni este glumețul clasei! Acel tip de personaj care, cu riscul de a se face de râs, încerca în fiecare zi să aducă veselie doar ca să se facă remarcat. Viața a trecut ușor peste el și fizic, și emoțional, neaducându-i mari schimbări ceea ce face să fie la fel ca în adolescență - singur și ironic, inclusiv cu propria persoană. Lipsa acelei femei de vis la care aspiră orice bărbat îl aduce în tot felul de ipostaze, unele mai jenante, altele mai hazlii, dar care nu reușesc să-i umple sufletul dornic de dragoste adevărată.
Andreea Mateiu interpretează rolul unei femei care și-a asumat plenar misiunea maternității, punând cei doi copii în fața multor alegeri care i-au închis drumuri importante. Este căsătorită cu un bărbat care poate defini mereu succesul, măsurat în contul bancar generos și care îi asigură o trecere fantastică printre tinerele dornice de o aventură. Sau mai multe! În plină criză, la 40 de ani, soțul infatuat se îndrăgostește de o „copilă de 23 de ani” și decide că nevasta și cei copii sunt prea mult pentru amorul înfocat. Distrusă de veste și cu gândul la anii de sacrificiu, soția înșelată caută o soluție ca să-și aducă viața înapoi. Cum? Alături de un alt bărbat, tocmai colegul din liceu ratat și vesel, care însă, în ciuda sufletului său bun și al dăruirii totale, nu reușește să îi ofere ceea ce își dorea sau credea că își dorește. Sătulă de „mămăligile zilnice, de cele opt glume repetate în continuu, de tocăniță” și poate sufocată de o atmosferă mult prea domestică, femeia ajunge, la 43 de ani, la al doilea divorț, după ce reușește să preia controlul vieții. Devine o femeie independentă, cu o afacere pusă pe picioare, o mamă cu doi copii aflați în momentul zborului din cuib. O femeie care vrea să se impună în propria viață și reușește!
Pe scenă, Octavian Strunilă a fost „avocat în cele mai mari procese din țara asta”, după cum se laudă și trăiește intens fiecare clipă. Are clienți bogați, amante frumoase, o lume la picioare. Nici nu știe când trec anii și, ajuns la 40 de ani, este lovit din plin de criză vieții, pe care o consumă ca un „nesimțit asumat, adică un nemernic”, așa cum recunoaște că este. Ei bine, criza nu-i aduce doar satisfacții amoroase și victorii pe plan profesional, ci și restanțe la viață, ceea ce ne-ar putea trezi multora dintre noi întrebări de genul „Oare când am trăit, cum am trăit, ce am pierdut?” și care ne-ar putea așeza în fața unei foi de extemporal la propria trăire. Personajele reușesc să creeze contextul cu mult umor, să intre și să iasă din încurcături zâmbind (viața e o scenă, nu-i așa?!) și să meargă mai departe, urmându-și chemarea interioară.
Spectacolul, cu un text foarte bine scris de Octavian Strunilă și așezat în scenă de cei trei actori, este un dar pe care fiecare dintre noi ni-l putem face. O comedie savuroasă care a ridicat în picioare toate sălile unde a fost jucată în cel mai recent turneu al Teatrului Mefisto, un teatru integral independent și care a arătat că arta este un vehicul perfect pentru reîntoarcerea la vremurile normale, puse ușor pe pauză de pandemia de COVID.
Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Lider PNL: Călin Georgescu nu va mai putea candida în alegerile prezidențiale!
08/01/2025 19:02

Alexandru Muraru, presedintele PNL Iasi, spune că fostul candidat Călin Georgescu ar putea să nu mai aibă dreptul de a candida la alegerile prezidentiale din 2025. Alexandru Muraru, presedintele PNL Iasi, ...

Șofer din Suceava, reținut de TREI ori într-o săptămână, după ce s-a urcat la volan cu permisul suspendat. Acesta tocmai ieșise din AREST
08/01/2025 15:33

Un bărbat din Suceava a fost retinut a treia oară de politistii din cadrul Brigăzii Rutiere, la data de 6 ianuarie anul acesta, după ce a condus, desi avea permisul suspendat. Bărbatul tocmai fusese aresta ...

Un băiat de 15 ani a murit la scurt timp după a ce fost adus la UPU; ar fi fost agresat
08/01/2025 14:43

Potrivit unei informări primite de la Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au fost sesizaţi de o femeie, din comuna Trifeşti ...

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: Creştere îngrijorătoare a virozelor respiratorii; patru pacienţi cu gripă A în terapie intensivă
08/01/2025 12:39

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că există o creştere ingrijorătoare a numărului de cazuri de viroze respiratorii, iar patru pacienţi cu gripă de tip A ...

„Bărbierul din Sevilla” are loc mâine, la Opera Iași
08/01/2025 10:04

„Bărbierul din Sevilla” are loc maine, la Opera Iasi Opera Natională Romană din Iasi programează maine primul spectacol al anului. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări opera ...

Zeci de copii mutilați pe viață, la Iași. Medicii cer autorităților interzicerea petardelor
08/01/2025 08:33

 * 30 de copii au ajuns in ultimele zile la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iasi cu răni grave cauzate de folosirea petardelor * dintre acestia, mai bine de jumătate au rămas mutilati pe v ...

Noi reguli la Serviciul de stare civilă Iași
08/01/2025 08:25

* incepand cu data de 8 ianuarie 2025, activitatea de lucru cu publicul a Serviciului de stare civilă Iasi se reorganizează in totalitate, accesul la serviciile institutiei urmand a se face doar pe bază de p ...

Un moşneag, la un pas de crimă: şi-a desfigurat vecinul cu cârja!
08/01/2025 07:34

 La 70 de ani, Costică U. a ajuns in puşcărie şi va sta acolo in următorii patru ani, fiind condamnat pentru tentativă de omor. Între el şi familia vecinului, Liviu A. (43 de ani), există o d ...

O lume în cerneală albastră. Amintiri din școala copilăriei comuniste, trăite în lumea digitală
08/01/2025 06:57

Prin ferestrele inalte ale scolii, in prima zi de scoală din 2025, soarele diminetii pătrunde semet, desenand pe peretii albi jocuri de lumină care par să acompanieze efervescenta unui nou inceput. Lumina ...

Un ieşean şi-a colindat nevasta cu vătraiul
08/01/2025 06:37

 Crăciunul a inceput frumos, dar nu s-a terminat deloc la fel pentru familia D. din Miroslava. Marinel şi Mioara au inceput cheful pe la miezul nopţii, după ce plecaseră colindătorii. Aveau provizii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei