Debutează Zilelel Spitalului Parhon

Spitalul-Parhon-din-Iasi-1200x800-1

Dimensiune font:

| 14-06-2022 15:30

 

Prima ediție a Zilelor Spitalului Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași va avea loc în perioada 15 – 17 iunie. Evenimentul va fi unul în format hibrid, atât cu prezență fizică, cât și online. Deschiderea oficială va avea loc miercuri seara, în Aula „Alexandru Brăescu” din clădirea „Nicolae Leon” a UMF Iași. Deschiderea evenimentului va fi urmată de o prezentare a activității spitalului pe care o vor face reprezentanții unității medicale și de o prezentare a istoriei spitalului, făcută de istoricul ieșean conf. dr. Ionuț Nistor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Zilele următoare vor fi dedicate prezentărilor de cazuri cu implicare multidisciplinară, tehnicilor de vârf, protocoalelor de colaborare, precum și structurilor funcționale noi. Astfel, timp de trei zile, Aula „Alexandru Brăescu” va fi gazdă pentru aproximativ 200 de participanți, printre care și speakeri internaționali și naționali, experți locali, formatori de opinie în domeniul nefrologie, urologie, transplant renal, terapie intensivă și geriatrie, care vor susține prezentări cu un mare aport științific pentru societatea medicală românească și domenii conexe. Aceste evenimente realizate față în față pot identifica mai ușor dificultățile evaluării și tratamentului unui pacient cu multimorbidități și particularitățile pacientului cu probleme renale. Nu în ultimul rând, contribuie la identificarea soluțiilor care pot aduce la un loc specialiștii lângă pacient și să nu fie nevoit pacientul să fie trimis la mai mulți specialiști”, au transmis organizatorii.

Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” este un centru de excelență pentru pacienții cu afecțiuni ale rinichiului care deservește, fără a se limita la aceasta, toată zona Moldovei. Unitatea medicală asigură servicii medicale complexe, având o abordare pluridisciplinară, în conformitate cu cele mai noi strategii de diagnostic și tratament, pentru o largă varietate de patologii. „Vor exista mai multe sesiuni științifice care vor aduna specialiști de la spitalele din Iași și din zona Moldovei care evaluează această categorie de pacienți. Vor fi întâlniri focusate pe pacienți cu insuficiență renală, litiază renală, cu afecțiuni tumorale, dedicate pacientului vârstnic și cu multimordibități. În plus, vom încerca să dezbatem protocoale de colaborare interspitalicești legate de tehnicile de epurare renală pe care spitalul le folosește în prezent – hemodializă, dializă hepatică și plasmafereză, au mai explicat membrii comitetului de organizare. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
  Fashion Economy. TikTok și Instagram au schimbat obiceiurile de cumpărare ale milenialilor și Gen Z
25/11/2024 16:51

Într-un colt agitat al internetului, unde videouri scurte iti captează atentia mai repede decat un flash de aparat foto, un trend devine viral: o pereche de jeans cu croială retro, un blazer cu umeri su ...

Vărzările, povestea deliciului simplu care aduce bucurie în post
25/11/2024 15:34

Pe ulitele satelor din jurul Iasului si in bucătăriile ascunse ale oraselor, aroma inconfundabilă a vărzărilor proaspăt scosi din cuptor te opreste in loc. Aceste plăcinte modeste, cu foi subtiri si croc ...

Artiștii Filarmonicii vor aprinde Bradul de Crăciun
25/11/2024 13:54

Ca in fiecare an, Filarmonica „Moldova” Iasi lansează invitatia de a participa la un eveniment magic dedicat sărbătorilor de iarnă. „Vino la Palas să aprindem luminile de Crăciun intr-o ...

ERMAGIL S.R.L,  derulează, din 30 iulie 2024, proiectul „DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII ERMAGIL S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE”
25/11/2024 09:54

 COMUNICAT DE PRESĂ                                                     & ...

ENVIROTECH CONSULT S.R.L – derulează, începând cu data de 08 august 2024, proiectul „DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI ENVIROTECH CONSULT S.R.L.”, cod SMIS 314597
25/11/2024 09:48

 COMUNICAT DE PRESĂ  Data: 25.11.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII FIRMEI ENVIROTECH CONSULT S.R.L.”

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
25/11/2024 08:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
25/11/2024 08:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
25/11/2024 08:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
25/11/2024 07:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Echipamente informatice noi în școlile ieșene
25/11/2024 07:58

* Primăria investeste 5 milioane de euro pentru achizitionarea in scoli a 1.379 de display-uri (table) interactive si 1.379 de suporturi pentru display, 1.155 de calculatoare all-in-one, 231 de laptopuri, 1.36 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei