Doar un ieșean depistat beat la volan, în prima zi a anului
Dimensiune font:
* acesta a pierdut dreptul de a conduce pentru 90 de zile și a primit o amendă usturătoare, deși aparatul celor de la Rutieră a înregistrat doar 0,03 miligrame pe litrul de alcool pur în aerul expirat!
În prima zi din anul 2024 poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au prins în trafic 13 şoferi care nu respectau Codul Rutier. În cadrul acţiunii poliţiştilor de la rutieră, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Iaşi, a fost prins la volanul unei maşini cu toate că avea o alcoolemie de 0,03 miligrame pe litrul de alcool pur în aerul expirat. „Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002 și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile”, a spus Adina Ciobanu.
El este unul dintre cei 235 de şoferi opriţi în trafic de poliţiştii de la rutieră, în prima zi a anului.
Oamenii legii au efectuat 235 de testări alcoolscopice şi au aplicat 13 sancţiuni contravenționale. Dintre acestea, una a fost pentru conducere sub influența alcoolului, iar 12 pentru alte abateri, în valoare de 6.445 de lei. „Acţiunea a fost organizată şi desfăşurată, în municipiul Iaşi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. A fost reţinut un permis de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare, precum şi un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare”, a spus Adina Ioana Ciobanu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau