Două noi focare de pestă porcină, la Prisăcani şi Ţibăneşti!
Dimensiune font:
Conform documentaţiei primite de la Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a confirmat oficial prezenţa pestei porcine africane la porci domestici, în două gospodării, respectiv una din satul Prisăcani, comuna Prisăcani şi alta în satul Tungujei, comuna Ţibăneşti. „Din acest motiv, am convocat o şedinţă extraordinară a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor. În cadrul acesteia au fost aprobate planurile de măsuri specifice, inclusiv stabilirea zonelor de protecţie, pe o rază de 3 kilometri în jurul gospodăriilor afectate şi zonele de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri. Instituţiile responsabile au întreprins deja măsurile de primă urgenţă în focare şi vor pune în aplicare toate acţiunile stabilite, respectiv măsurile şi restricţiile impuse de Manualul Operaţional PPA. De asemenea, medicii veterinari vor efectua un recensământ al porcinelor din acele zone şi a stării lor de sănătate”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.
Până acum, în judeţ au fost confirmate alte patru focare de pestă porcină africană: două la porci domestici în Butea şi Probota, şi două la mistreţ, în Bosia – Ungheni şi Dobrovăţ.
Pesta porcină africană nu se transmite la om, singurii afectaţi fiind porcii domestici şi mistreţii. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau