Economia Iaşului duduie datorită femeilor!

1femei conduc2

Dimensiune font:

| 08-03-2023 07:59
Statisticile demonstrează clar implicarea substanțială a femeilor în conducerea și activitatea firmelor * în urmă cu zece ani, existau peste 13.000 de femei în cadrul structurii acționariatului sau asociaților companiilor active, număr care a crescut în prezent la aproape 21.000 * altfel spus, mai mult de o treime din totalul acționarilor companiilor ieșene o reprezintă doamnele şi dominişoarele * în ceea ce priveşte firmele, peste 16.000 de ieşence deţin conducerea unei companii

A considera că deținerea și administrarea unei afaceri sau asigurarea managementului unor departamente ar fi în apanajul bărbaților, nu mai reprezintă decât un mit, și acela desființat de multă vreme de datele statistice. Dacă în urmă cu aproape zece ani, în județul Iași, existau 13.437 femei în cadrul structurii acționariatului sau asociaților companiilor active, datele Oficiului Național al Registrului Comerțului relevă că la momentul actual acest număr a urcat la 20.723, ceea înseamnă o pondere de 37,38% din totalul acționarilor companiilor ieșene, situându-ne din acest punct de vedere peste media națională de 36,75%. De asemenea, din punct de vedere al calității de titular sau membru în raport cu Persoanele Fizice Autorizate, Întreprinderile Individuale și Întreprinderile Familiale - PFA-ÎI-ÎF - statistica relevă că cele 7.133 de doamne care dețin aceste afaceri reprezintă 39,75% din totalul proprietarilor acestor tipuri de businessuri la nivelul județului.

S-a dublat numărul de... patroane!

De multe ori femeile au dovedit că sunt mai pragmatice decât bărbații, iar acest lucru se reflectă inclusiv în ceea ce privește deținerea calității de administrator al unei companii. Astfel, de la 8.723 de femei care dețineau, în urmă cu un deceniu, calitatea de administrator în firmele active din județul Iași, datele ne arată că în prezent numărul aproape că s-a dublat, fiind acum de 16.205, ceea ce reprezintă o pondere de 34,87%, județul Iași situându-se ușor peste media națională de 34,29%.

Pe picior de egalitate cu bărbaţii

Evident, bunul mers și succesul unei afaceri nu derivă exclusiv din structura acționariatului sau a administratorilor, ci trebuie avut în vedere și managementul, pe diverse paliere, exercitat de regulă în baza raporturilor contractuale de muncă dintre angajatori și angajați. Iar acest lucru trebuie remarcat și poate fi extrapolat la nivelul bunei organizări a tuturor tipurilor de organizații sau entități, nu doar în ce privește afacerile propriu-zise.

În acest sens, datele furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași arată că, din punct de vedere al funcțiilor de conducere (manager, director, șef), numărul de contracte având ca titulari femeile este de 11.141, aproape egal cu numărul contractelor deținute de bărbați (11.453), ponderea în totalul contractelor active fiind de 49,31%.

De altfel, această pondere se reflectă și în numărul total al contractelor active la nivelul județului Iași (funcții de conducere și de execuție): 229.539 contracte active, din care 113.840 au ca titulari femeile (49,60%), iar 115.699 bărbații. Așadar, un procent de 9,79% din totalul contractelor având ca titulari femeile este de natura funcțiilor de conducere, foarte aproape de procentul de 9,90% având ca titulari bărbații. „Întotdeauna am apreciat contribuția femeilor nu doar la bunul mers al societății, în general, ci și în ceea ce privește efectiv economia. Fie că vorbim de antreprenoare, de coordonatoare de activități, de specialiste în diverse domenii de activitate, de la cele generale la cele de nișă, calitățile analitice, pragmatismul, atenția la detalii și umanismul constituie factori fără de care progresul nu poate exista și fără de care nu putem vorbi de o reală calitate a vieții. De Ziua Internațională a Femeii, și nu doar acum, vă felicităm și vă dorim un sincer La mulți ani!” a declarat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ERMAGIL S.R.L,  derulează, din 30 iulie 2024, proiectul „DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII ERMAGIL S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE”
25/11/2024 09:54

 COMUNICAT DE PRESĂ                                                     & ...

ENVIROTECH CONSULT S.R.L – derulează, începând cu data de 08 august 2024, proiectul „DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI ENVIROTECH CONSULT S.R.L.”, cod SMIS 314597
25/11/2024 09:48

 COMUNICAT DE PRESĂ  Data: 25.11.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII FIRMEI ENVIROTECH CONSULT S.R.L.”

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
25/11/2024 08:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
25/11/2024 08:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
25/11/2024 08:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
25/11/2024 07:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Echipamente informatice noi în școlile ieșene
25/11/2024 07:58

* Primăria investeste 5 milioane de euro pentru achizitionarea in scoli a 1.379 de display-uri (table) interactive si 1.379 de suporturi pentru display, 1.155 de calculatoare all-in-one, 231 de laptopuri, 1.36 ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei