Elevii de la Liceul de Informatică, mesageri ai Sfântului Nicolae
Dimensiune font:
Așa cum o știm din popor, luna lui Undrea, decembrie, este motiv de manifestare a iubirii față de aproapele, dar mai ales de dorința ca cel de lângă noi să aibă sufletul încărcat de bucurie. În spiritul tradiției, elevii și părinții Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași din clasele a VII-a A, a VIII-a A, a VI-a B și a IX-a A, coordonați de prof. Beatrice Olariu, prof. Andreea Munteanu, prof. Mihaela Orendovici, prof. Floricica Morariu și prof. Costina Macovei, au desenat zâmbete pe chipurile copiilor din parohia „Sf. Nicolae”, Talpa, comuna Bârgăuani, județul Neamț, după cum ne-a spus
directoriul liceului, prof. dr. Adina Romanescu.
. „Cum faptele bune se fac în tăcere, îmi vine greu să transmit emoția acestei întâlniri. Într-o lume prea grăbită, această deplasare în satul Talpa a însemnat lumină și bucurie, speranța că împreună (părinți, elevi, profesori), putem aduce o stare de bine, un zâmbet pe chipurile inocente ale copiilor. A fost o zi în care am simțit spiritul sărbătorilor și ne-am încărcat sufletește”, a spus prof. Beatrice Olariu
Și pentru că moș Nicolae împlinește adeseori dorințele noaste, am fost și noi mesageri ai lui în cadrul proiectului „Mesager al Sfântului Nicolae”. „A fost o experiență minunată! Un amestec de inimă plină de fericire că poți ajuta cu mâhnire că nu poți face mai mult pentru copilașii aceia minunați. Efectiv iți rămâne o bucățică din tine acolo... Vă mulțumim că ne-ați dat ocazia să trăim asemenea experiență și că am fost în preajma unor oameni minunați ca dumneavoastră”, am aflat de la Eric Trofin, elev al clasei a VI-a B.
În ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae, după Sfânta Liturghie, copiii au colindat nerăbdători și cu emoții în glasuri oaspeții din târgul ieșilor, dar și oamenii care au participat la slujbă. Emoția primelor colinde din an i-a cuprins pe toți invitații, mai ales că au venit din glasuri inocente de copii. „Cu ochii vioi, cu inimile deschise, copiii din satul Talpa, județul Neamt ne-au încântat sufletele cu sincerele lor urări. Ne-au colindat cu emoție și speranță în atmosfera primitoare a bisericii din sat, coordonați de un Părinte dăruit comunității. Copiii au dăruit emoție, iar Moș Nicolae i-a răsplătit cu daruri și gânduri bune transmise cu drag din inimi inocente. Cu un efort minim, poate fi redată speranța și voioșia copiilor mai puțin avantajați de actualul context social și economic. Ar trebui să ne sensibilizam mai des, nu doar în preajma sărbătorilor. Mulțumiri organizatorilor acestui proiect pentru șansa de a contribui!”, a completat Daniela Vasilescu, părintele unui elev din clasa a VI-a B, unul dintre mesagerii moșului.
„Alese gânduri de mulțumire Oamenilor mesageri ai Sfântului Nicolae – ocrotitor al parohiei noastre – care și-au deschis sufletul și au aprins zâmbete pe chipurile copiilor din comunitatea noastră. Să vă binecuvinteze Dumnezeu și Sfântul Nicolae cu daruri cerești alese!”, a fost mesajul preotului paroh Valentin Macovei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau