Elevii şi studenţii solicită mai mulţi psihologi în școlile ieșene!

Ieri, în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a fost dezbătută problema violenţei şi a relaţiilor toxice. La eveniment au fost prezenţi elevi de la mai multe licee din Iaşi, dar şi studenţii UAIC. Accentul a fost pus pe faptul că e nevoie de autoanaliză şi că trebuie să ne asigurăm că prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim, nu devenim din victime agresori, bineînţeles, fără intenţie.

Provocările sunt numeroase şi neaşteptate de la fiecare dintre noi. În plus, elevii şi studenţii au atras atenţia că fiecare şcoală are nevoie de mai mulţi de psihologi. „În prezent este doar unul, care este şi consilier şcolar şi profesor, şi este depăşit numeric. Trebuie să aveţi puterea şi curajul să sesizaţi. Va trebui să găsiţi acea persoană căreia să îi sesizaţi, sau o instituţie”, a spus Cristian Jalaboi, reprezentantul studenţilor în Consiliul de Administraţie al UAIC.

„Uneori, elevul nici nu ştie că ar fi îndreptăţit să reclame...”

Elevii au cerut o asistenţă socială mai sporită pentru copiii care provin din astfel de familii. „Copiii nu au curajul să vorbească sau sunt manipulaţi de părinţii care le spun că e normal să îşi ia o palmă. Mi se pare că ar trebui să li se vorbească elevilor din şcoli care este normalitatea, astfel încât ei să îşi dea seama că sunt abuzaţi sau nu, iar apoi să aibă posibilitatea de a acţiona pe larg. În şcoli nu se întâmplă acest lucru sau există într-o măsură psihologul şcolii care e şi consilier şcolar, şi profesor, iar timpul său este foarte limitat. Pe mine m-a ajutat în anumite probleme, dar numărul psihologilor din şcoli este insuficient în raport cu numărul elevilor abuzaţi”, a spus unul dintre elevii participanţi.

Profesorul Conţiu Şoitu a spus că în cazurile de abuzuri este, înainte de toate, îndatorirea personalului şcolii de a cunoaşte semnalele funcţie de care se poate insista pe lângă un elev să înţeleagă cu ce situaţie se confruntă. „Nu e valabil acest lucru doar pentru profesori. Sunt situaţii în care altcineva din personalul de îngrijire sau de pază al şcolii este în situaţia de a observa şi de a înţelege. Ar trebui să avem responsabilitate instituţională de a ne pregăti să observăm toate acestea. Uneori, elevul nici nu ştie că ar fi îndreptăţit să reclame, că ar avea dreptul să reclame sau că ar avea motive să reclame”, prof.univ.dr Conţiu Şoitu, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice.    

În timpul dezbaterii s-a pus accentul şi pe importanţa autoanalizei şi încercarea de a ne adapta comportamentele celorlalţi pentru a evita astfel atât rolul de victimă cât şi pe cel de agresor. „E sensibil echilibrul. Nu pun responsabilitatea sau presiune pe victimă, dar sunt tipuri de comportamente pe care le putem învăţa astfel încât să reducem riscul de a deveni victime în diverse astfel de situaţii”, a spus prof.univ.dr Conţiu Şoitu. 

Prof.univ.dr Bogdan Neculau a spus că şedinţele cu părinţii trebuie să fie nu doar de informare, ci şi de educare. „Şedinţele nu trebuie să fie doar de informare pentru a afla părinţii ce note am luat, ci ar trebui să aibă inclusă şi o secvenţă în care să fie aduşi specialişti care să prezinte ce e firesc, ce e nefiresc, ce e mediu pozitiv, ce e mediu care defavorizează bunul mers al dezvoltării unui copil”, a spus prof.univ.dr Bogdan Neculau.

„Părinţii nu îşi cunosc copiii cu adevărat, după cum nici copiii nu îşi cunosc părinţii”

La rândul său, prof. univ. dr Cristina Gavriluţă a atras atenţia că întotdeauna aşteptăm să vină altcineva să ne rezolve problema. „Să vină poliţistul, să vină avocatul, să vină un terţ. Eu zic aşa: să fim optimişti şi să încercăm să rezolvăm singuri problemele. Altfel, devenim neputincioşi. Devenim oameni care aşteaptă întotdeauna să vină cineva să rezolve, să vină cineva să îţi facă curat în casă, cineva să îţi facă curat în suflet, cineva să îţi facă curat în minte, cineva să îţi facă curat în familie. Toate cercetările pe care le facem împreună cu studenţii şi doctoranzii referitor la tema aceasta a violenţei, a agresivităţii, mai ales a agresivităţii şi violenţei în spaţiul domestic nu poate fi rezolvată definitiv decât prin colaborarea celor care sunt direct implicaţi. Asta înseamnă sinceritate, comunicare, dar nu comunicare prin ce facem astăzi: fiecare în direcţia lui, ci prin răbdare. Acest cuvânt este lăsat uşor la o parte. Răbdarea este o armă şi o virtute. Prin intenţia de a-l asculta pe celălalt şi de a-l înţelege, prin intenţia de a-l înţelege pe părintele tău care vine nervos de la servici, stresat că nu a rezolvat lucruri, care îţi face tot felul de obligaţii şi îţi pune în cârcă tot felul vini, care nu-ţi înţelege nevoile. Poate are şi el dreptate. După cum şi părintele ar trebuie să aibă un moment de răbdare, de introspecţie şi de verificare, să spună: stai o clipă să-mi ascult copilul. Părinţii nu îşi cunosc copiii cu adevărat, după cum nici copiii nu îşi cunosc părinţii cu adevărat”, a spus prof.univ.dr Cristina Gavriluţă. Laura RADU