Goana după absolvenții de studii superioare
Dimensiune font:
* o cincime din locurile de muncă disponibile în județul Iași se adresează celor cu studii superioare * numărul posturilor vacante a scăzut, la nivelul județului Iași, la 866 * bizar pentru o perioadă de extrasezon, e mai mult de lucru în comerţ şi HoReCa
La nivelul judeţului Iași, numărul posturilor vacante a scăzut la 866, faţă de 917, valoarea de săptămâna trecută. Bizar pentru o perioadă de extrasezon, e mai mult de lucru în comerţ (30/28) şi HoReCa (73/71). Tot nimic în asigurări, doar un singur post în transporturi şi 246 în restul serviciilor.
În continuare, o bună parte a locurilor de muncă disponibile se adresează celor cu studii superioare. 174, adică un pic mai mult de 20%. Sunt încă neocupate posturi de administrator bază de date, analist, asistent comercial, asistent manager, asistent logistică, cartograf, consilier cadastru, consilier juridic, referent/economist în economie generală, contabil, economist, expert achiziţii publice, geograf, inginer (CFDP, CCIA, construcţii hidrotehnice, de sistem în informatică, de sistem software, ecolog, energetică industrială, geodez, instalaţii pentru construcţii, mecanic, proiectant energetician, topograf, confecţii-tricotaje), inspector salarii, inspector/referent resurse umane, manager marketing, manager de proiect, manager tehnologia informaţiilor şi comunicaţii, medic veterinar, peisagist, programator, arhitect, specialist în domeniul proiectării asistate pe calculator, specialist marketing, specialist resurse umane, tehnician cadastru sau tehnician reţele de telecomunicaţii.
Ca de obicei, necalificaţii au destule oportunităţi, e nevoie de ei în confecţii, construcţii, HoReCa sau ca sau ca ambalator manual, femeie de serviciu, îngrijitor clădiri, lucrător pentru salubrizare căi publice ori manipulant de mărfuri.
Continuă să scadă necesarul de mână de lucru în confecţii (40/42), construcţii (387/414) şi industrie (77/92). Se mai angajează doar confecţioneri, croitori, betonişti, confecţioneri tâmplărie din aluminiu şi mase plastice, dulgheri, electricieni, faianţari, fierar-betonişti, instalatori, ipsosari, un izolator hidrofug, un izolator termic, macaragii, un maşinist benzi transportoare, un maşinist la maşini pentru terasamente, montatori elemente prefabricate, sudori, tâmplari universali, zidari, zugravi, electricieni de întreţinere şi reparaţii, un lăcătuş construcţii metalice şi navale, lăcătuş mecanici, lăcătuşi SDV, lăcătuş-montatori, laminatori de ţevi, operatori CNC, strungari universali şi sudori.
Cum era de aşteptat, nu se mai fac angajări în agricultură. În sănătate, deocamdată, doar 12 posturi, toate presupun studii medii.
Personal curăţenie în Norvegia, 20 euro pe oră
Doar două modificări în ce priveşte locurile de muncă înregistrate pe platforma EURES. În Malta s-au ocupat posturile de ajutor bucătar, bucătar şef, ospătar, proiectant CAD şi tester manual, mai rămânând disponibile cele de farmacist, inginer constructor şi inginer IT. În schimb, în Norvegia au apărut două locuri noi de muncă, ambele în domeniul serviciilor de curăţenie. Se oferă un salariu chiar motivant, 20 euro pe oră.
În rest, aceeaşi situaţie de săptămâna trecută: Belgia (95; necalificaţi în agricultură, la cules fructe şi legume sau ca tăietori de copaci), Finlanda (52 culegători fructe de pădure), Polonia (15 locuri de muncă: asistent producţie, stivuitor, operator CNC), Danemarca (5: alpinist utilitar, instalator ţevi, montator schele şi vopsitor industrial pe platforme maritime), Slovenia (trei muncitori în producţie), Lituania (un post de instalator), Spania (un post de fizioterapeut). Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau