Gripa face ravagii în capitala Moldovei
Dimensiune font:
* la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt internați 40 de pacienţi cu diagnosticul de gripă clinică * „Această statistică ne obligă pe toţi să declarăm epidemie de gripă. Acest lucru va trebui să mobilizeze finanţare din partea Ministerului Sănătăţii, în special pentru pacienţii îngrijiţi în Terapie Intensivă din toată ţara”, a spus managerul spitalului, dr Florin Roșu
Alertă la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf Parascheva”din Iaşi, din cauza numărului tot mai mare de pacienţi diagnosticaţi cu gripă sau viroze respiratorii. Conducerea unităţii medicale ia în calcul restricţionarea vizitelor în unitatea medicală. „Începând cu noul sezon gripal, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi am îngrijit peste 190 de pacienţi, dintre care 30 au fost copii. În momentul de faţă avem în îngrijire 40 de pacienţi care prezintă suspiciune de îmbolnăvire cu gripă, fiind confirmat diagnosticul atât prin teste rapide, cât şi prin PCR. Ei au diagnosticul de gripă clinică”, a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infectioase din Iaşi.
Medicul Florin Roşu, consideră că ar trebui declarată epidemia de gripă în România, ţinând cont de numărul mare de cazuri din această perioadă. „Această statistică ne obligă pe toţi să declarăm epidemie de gripă. Acest lucru va trebui să mobilizeze finanţare din partea Ministerului Sănătăţii, în special pentru pacienţii îngrijiţi în Terapie Intensivă din toată ţara”, a spus dr Florin Rosu.
Medicii infecţionişti recomandă să evităm aglomeraţiile şi să purtăm mască, pentru a preveni răspândirea gripei şi infecţiilor respiratorii acute. „Ca şi măsuri de prevenţie, recomand populaţiei vaccinarea antigripală. Nu este târziu nici în momentul de faţă. Sigur, spiritul civic trebuie să ne caracterizeze astfel încât atunci când prezentăm simptome de viroze respiratorii, adică ne curge nasul, avem dureri în gât sau avem febră, şi circulăm prin zone aglomerate, este bine să purtăm masca de protecţie. Este important ca la orice modificare în starea de bine a organismului, să ne prezentăm în cazul triajului spitalului de Boli Infecţioase pentru consult de specialitate, analize de laborator, analize radiologice”, a spus dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau