Hoţ de whisky şi pastă de dinţi din benzinării
Dimensiune font:
Dacă nu ar fi fost camerele de supraveghere şi memoria vizuală excelentă a unui lucrător, cu siguranţă ca Stelian C.(29 de ani) din Vaslui şi-ar fi continuat netulburat cariera de hoţ de prin magazine. Că numai în cele câteva zile scurse din acest an, omul are deja şase lovituri la activ. Cea care l-a dus la zdup s-a produs vineri, 3 ianuarie, pe seară, la o benzinărie din oraş. Tânărul a furat de pe raft o sticlă de whisky, dispărând rapid în întuneric.
Cel de la tejghea şi-a dat seama foarte rapid de dispariţia sticlei şi a alertat poliţia. Oamenii legii au sosit la faţa locului, au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere, apoi au pornit în căutarea hoţului. Pe care au reuşit să-l prindă abia după o săptămână, răstimp în care hoţul a mai comis, din câte se pare, încă alte patru furturi. Printre care şi un tub de pastă de dinţi. Prejudiciile ajung, în total, la valoarea de 1.000 lei şi nu s-a putut recupera nimic. Sticla fusese golită de câteva zile, iar tubul de pastă început.
Singurele măsuri legale ce au putut fi luate au fost reţinerea pentru 24 de ore şi controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Petrişor FILIP, Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau