Hoţul care a sustras un tomberon s-a bucurat de libertate doar o lună
Dimensiune font:
a încălcat măsurile impuse de arestul la domiciliu şi s-a trezit în arestul preventiv * din cauza lui, păgubitele au rămas fără borcanele cu carne în untură, conservele de peşte şi zahărul din cămări * pentru furturile comise, el va executa doi ani şi şase luni în regim de detenţie
Despre Vlăduţ U., un tânăr hoţ ce a exasperat cu spargerile lui sătenii din Scobinţi, am scris nu cu mult timp în urmă. Total lipsit de imaginaţie, folosea acelaşi modus operandi, concentrându-se asupra imobilelor nelocuite. Forţa ferestrele caselor, lua tot ce-i pica în mână, apoi dispărea discret din zonă. Poliţiştii l-au prins în flagrant în noaptea de 5 spre 6 mai a.c. Căra în spate două plapume. A fost încătuşat şi trimis apoi în arestul preventiv. După 30 zile petrecute după gratii, Vlăduţ a fost plasat în arest la domiciliu, dar n-a stat acasă decât o lună. A încălcat măsurile impuse şi s-a trezit, din nou, în arestul preventiv.
Lista bunurilor sustrase e impresionantă: borcane cu carne de porc în untură, mai multe pensule, o bidinea, circa 20 de conserve de carne şi peşte, pungi cu zahăr, două pungi cu covrigi, mai multe scule (cleşti, patent, ciocane), mai multe cabluri şi prelungitoare electrice, o masă din sticlă, un televizor led, îmbrăcăminte, pături şi lenjerii de pat, veselă din ceramică, două pilote, două plapume, un covor persan. Culmea, a furat până şi un tomberon de gunoi.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare, acestea au fost recuperate în bună parte. Totuşi, valoarea prejudiciului nerecuperat se ridică la 6.000 lei.
Ţinând cont de intensa lui activitate de spărgător, de faptul că a luat cu el tot ce i-a picat în mână şi că a încălcat regulile arestului la domiciliu, magistraţii de la Judecătoria Hârlău i-au dat, alaltăieri, o condamnare cu executare. Doi ani şi şase luni. Altă veste proastă: trebuie să plătească statului suma de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau