Iașul va avea un laborator de educație rutieră
Dimensiune font:
La nivel național au fost recepționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră, achiziționate în cadrul proiectului „Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, derulat la nivelul Poliției Române. Autospecialele vor avea dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri, în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.
Scopul proiectului este ca România să devină o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează, prin prevenirea accidentelor de circulație, pentru a se putea înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE - de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în evenimente rutiere.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere, de către participanții la trafic, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.
Conștientizarea consecințelor accidentelor asupra lor înșiși și asupra altora trebuie să vizeze toate categoriile sociale din care provin participanții la traficul rutier.
Indiferent de vârstă, din punct de vedere social, economic, cultural, al nivelului de educație, accesului la tehnologie și mass media al participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate.
Grupul țintă al campaniilor derulate în cadrul proiectului este abordat prin două modalități distincte:
-Campanii media naționale, de educație rutieră;
-Activități educativ-preventive interactive („față în față”).
Campaniile vizează conștientizarea participanților la trafic cu privire la principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în ultimii ani, în România (viteza excesivă, indisciplina pietonilor, neacordarea priorității de trecere), precum și alte cauze (folosirea telefonului mobil, alcoolul, drogurile).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau