Iaşul, partener oficial al celui mai mare studiu despre efectele pandemiei
Dimensiune font:
* Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi este partener în cadrul celui mai mare studiu mondial despre efectele pandemiei de COVID-19 * studiul include 200 de investigatori din peste 35 țări și este susținut și sprijinit de numeroase organizații naționale și internaționale
Puși în fața efectelor devastatoare ale pandemiei COVID-19, cercetătorii din întreaga lume şi-au unit eforturile pentru a identifica efectele şi factorii care influenţează impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii fizice şi mentale a populaţiei.
Realizat la iniţiativa a doi medici celebri, prof. Cristoph U. Correll, de la Universitate de Medicină Charité, din Berlin, şi prof. Marco Solmi, de la Universitatea de Padova, studiul include 200 de investigatori din peste 35 țări și este susținut și sprijinit de numeroase organizații naționale și internaționale.
Studiul rezultatelor colaborative privind sănătatea și funcționarea în perioadele de infecție (COH-FIT) este un studiu internațional adresat populației din țările afectate de pandemia COVID-19. Acesta vizează colectarea de informații de la peste 100.000 participanți, din peste 30 țări, 6 continente și în 25 limbi.
Instititul de Psihiatrie „Socola” Iaşi este partener oficial al acestui studiu, iar coordonarea acestuia va fi realizată de către Dr. Ovidiu Alexinschi, directorul medical al Institutului, şi conf. univ.dr. Şerban Turliuc, şef Secţie 2 Acuţi în cadrul Institutului.
Studiul COH-FIT va fi distribuit în trei etape: 1. pe perioada pandemiei (valul 1), 2. la distanță de 6 luni (valul 2), 3. la distanță de 12 luni (valul 3) de la încheierea perioadei de pandemie. „Vor fi adresate o serie de întrebări prin intermediul cărora vor fi cerute informații cu caracter anonim de la adulții cu vârsta peste 18 ani care și-au dat consimțământul pentru participarea la studiu. Vor fi cerute informații de ordin demografic, profesional (domeniu de pregătire), informații despre starea sănătății fizice și mentale, comportamente, precum și despre factori de mediu, toate aceste informații fiind raportate la perioada anterioară apariției pandemiei COVID-19, dar și la perioada pandemiei”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, director medical în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
Scopul proiectului
Proiectul COH-FIT are drept scop identificarea persoanelor care sunt la risc crescut/scăzut de a suferi de o afecțiune somatică sau mentală pe perioada pandemiei, dar și pentru identificarea riscului și factorilor de protecție care vor veni în ajutor cu informații prețioase programelor de prevenție și intervenție în contextul pandemiei COVID-19, precum și pe termen lung, în situația apariției unei noi pandemii. „Chestionarul care trebuie completat nu este unul psihiatric şi nici nu presupune o diagnosticare a vreunei afecţiuni de natură psihiatrică. De asemenea, important este faptul că studiul este anonim şi nu se adresează pacienţilor, ci populaţiei generale”, a mai spus dr. Ovidiu Alexinschi.
Cei care doresc să participe la acest studiu o pot face accesând site-ul coh-fit.com, selectând limba română şi completând formularul de participare. „Faptul că Instititul de Psihiatrie Socola Iaşi este partener în cadrul acestui studiu demonstrează, dacă mai era nevoie, că suntem parte integrantă a comunităţii ştiinţifice internaţionale. Este o recunoaştere a valorii specialiştilor de la noi şi o încununare a activităţi depuse de aceştia”, a declarat Bogdan Şaramet, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
Christoph U. Correll, MD, este Profesor de Neuropsihiatrie infantilă la Universitatea de Medicină Charité, în Berlin, Germania. Este autorul a peste 600 de articole științifice și a peste 40 premii naționale și internaționale. Din 2014 a fost denumit în fiecare an de către Clarivate/Web of Science ca fiind „cea mai influentă minte în lumea științei” și „top 1% cei mai citați oameni de știință din domeniul psihiatriei”.
Dr. Marco Solmi, PhD, este medic psihiatru și profesor asistent în cadrul Departamentului de Neuroștiințe al Universității din Padova (Italia) și cercetător prin colaborare la King’s College, Institutul de psihiatrie, psihologie și neuroștiințe. Este autorul a peste 180 de publicații internaționale în jurnale înalt cotate, începând cu anul 2013. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau