Ieșenii iau cu asalt centrele de vaccinare
Dimensiune font:
Rata de incidenţă cumulată a cazurilor noi de coronavirus a depăşit ieri, la Iași, pragul de 12 la mia de locuitori. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), cele 665 de cazuri de sâmbătă, la care se adaugă alte 597 cazuri înregistrate ieri în județ, dintre care 339 în municipiu, au urcat incidența în oraș la pragul de 12,05 cazuri la mia de locuitori, cea mai mare valoarea înregistrată vreodată în Iași. Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 8,37 la mia de locuitori (faţă de 8,12 sâmbătă), numărul infectărilor poziționând județul pe locul trei la nivel național, după București și Ilfov. Valori mari ale ratei de incidenţă se mai înregistrează în localităţile Valea Lupului (17,17), Probota (15,07), Rediu (14,39), Miroslava (13,84), Bârnova (13,70), Aroneanu (13,08), Cucuteni (11,74), Iaşi (11,63), Dumeşti (11,24), Holboca (11,12), Ciurea (10,71), Bivolari (10,36).
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv (trei decese în municipiu), numărul total de decese ajungând la 1.272.
Niciun pat ATI liber
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 833 paturi din care 115 sunt paturi ATI (7 paturi ATI sunt ocupate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, 3 paturi ATI la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iasi și 6 paturi la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”). Situaţia cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI este următoarea: 17 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, 25 paturi la Spitalul Modular Lețcani, 7 paturi ATI la Spitalul de Recuperare Iași, 6 paturi ATI la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, 7 paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani, 18 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie,
7 paturi ATI la Spitalul Clinic CF Iași și 12 paturi ATI la Spitalul „Sf. Spiridon” . În momentul de faţă nu sunt libere paturi ATI.
Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în momentul de față, în unitățile sanitare sunt puse la dispoziție paturi la mai multe unități sanitare: CF Pașcani – 35 paturi, CF Iași – 85 paturi, Spitalul de Pneumoftiziologie – 69 paturi, Spitalul de Boli Infecțioase – 186 de paturi, 4 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, 21 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 12 paturi la Spitalul Orășenesc Hîrlău, 17 la Spitalul de Recuperare și 15 paturi la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”. La Spitalul Mobil Lețcani sunt puse la dispoziție 23 de paturi pentru forme ușoare și medii.
Conform altor date centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri, un număr de 3.634 de persoane se aflau în izolare, iar 1.757 persoane erau carantinate la domiciliu.
Peste jumătate de milion de vaccinări
Între toate aceste vești triste, o rază de speranță: crește numărul ieșenilor vaccinați anti-COVID. În doar 24 de ore au trecut pe la centrele de vaccinare aproape 2.000 de persoane, un sfert dintre aceste aflate la prima doză. Până acum, în județul Iași au fost efectuate 505.795 de vaccinări - 247.527 persoane au fost vaccinate cu doza I, 196.632 cu doza II, 23.837 cu a treia doză, iar la 37.799 de persoane a fost administrat vaccinul Johnson & Johnson. Oana POPA, Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau