În loc de actele maşinii, un ieşean a prezentat poliţiştilor punguliţa cu cannabis
Dimensiune font:
După o chermeză îndelungată, în care s-a tras pe nas la greu, Edi G. s-a urcat la volanul maşinii sale, pornind într-un voiaj matinal. Era însoţit de trei amici, la fel drogaţi ca şi el. Maşina rula haotic prin Păcurari şi noroc că nu era circulaţie la acea oră. Traseul sinuos al vehiculului a atras atenţia unui echipaj de la Secţia II Poliţia, Edi a fost tras pe dreapta şi i s-au cerut actele. A deschis torpedoul şi a scos de acolo o borsetă de culoare negră, pe care a înmânat-o agenţilor. Aceştia au deschis-o, dar nici vorbă de permis de conducere, carte de identitate ori certificat de înmatriculare. În buzunarul din faţă se aflao o pereche de căşti, nişte chei şi un tub cu balsam pentru buze. În celălalt buzunar, 14 pliculeţe în interiorul cărora se aflau muguri de culoare verde-olive cu miros înţepător, suspect a fi cannabis.
Luat la întrebări, Edi a recunoscut cu seninătate că a cumpărat drogurile de la un rrom din cartierul Dallas, nu avea de gând să le vândă, erau pentru consumul propriu. N-a scăpat de dosar penal, a colaborat de la bun început cu anchetatorii, a urmat şi un program de consiliere psihologică în vederea renunţării la consumul de droguri, aşa încât sentinţa dată la finele săptămânii trecute de Tribunalul Iaşi a fost una mai mult simbolică. Opt luni, cu suspendare. Pe parcursul procesului, tânărul a renunţat la consumul de stupefiante. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau