Încă două decese în judeţul Iaşi
Dimensiune font:
Ieri au fost raportate doar 42 de noi cazuri, incidenţele pe judeţ şi municipiu scăzând nesimnificativ * din păcate, numărul celor decedeaţi de la începutul pandemiei a ajuns la 525
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, 1 februarie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 31.332 de cazuri cu persoane infectate cu noulvirus. Este vorba de un număr extrem de mic de infectări – 42 – care menţin incidenţa pe judeţ la 0,87 cazuri la mia de locuitori şi pe cea din municipiu la 1,38. În acest moment, doar Valea Lupului se menţine în scenariul roşu, cu menţiunea că în această localitate incidenţa a scăzut sub patru cazuri la mia de locuitori (3,94). Din păcate, în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 525.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri, un număr de 2.013 de persoane se aflau în izolare, iar alte 3,489 de persoane eraucarantinate la domiciliu. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 31646 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 32504 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.
În fine, dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.164 au fost externate (cu 7 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).
91 de reacţii adverse uşoare la cei vaccinaţi
În ceea ce privește Campania de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judetului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 37.778 de vaccinări. Din acest numarul total de persoane vaccinate, 32.261 au fost vaccinate cu doza I si 5.517 cu doza II. Pe data de 31 ianuarie 2.021 au fost vaccinate 1.176 de persoane. Din totalul zilei de ieri, precizăm că 930 de persoane au fost vaccinate în centrele de faza II. De asemenea, din totalul de 1.176, menţonăm că 941 de persoane au primit doza I și 235 de persoane au primit doza a II-a. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 91 de reacții adverse ușoare.
Paturi libere
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 286 de paturi, din care 44 sunt paturi ATI. În momentul de faţă mai sunt libere 6 paturi ATI:
2 paturi ATI la Spitalul de Recuperare şi 4 paturi la Spitalul de Neurochirurgie. De asemenea, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 344 de paturi, cele mai multe, 134 de paturi, la Spitalul de Boli Infecţioase
La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele 2 paturi ATI. Aici, patru bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi. La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau