ISU a trimis 11 militari după un ieșean, însă acesta nu a putut fi salvat
Dimensiune font:
Salvatorii au intervenit cu două bărci, două autospeciale de intervenție, o autospecială de primă intervenție cu zece subofițeri, un ofițer și o ambulanță cu medic de la SAJ
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit plutind, sâmbătă noaptea, în barajul Tungujei, comuna Țibănești. Pentru salvarea sa au fost deplasate la fața locului mai multe echipaje ale Inspectoratului Situaţii de Urgenţă, din păcate fără succes. Decesul a fost constatat de un medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași, sosit la locul tragediei.
Pentru prevenirea riscurilor de înec, salvatorii ieșeni recomandă ca scăldatul să se facă doar în locurile special amenajate în acest sens; nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații sau de fugă ale râurilor sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; nu intrați în apă după expunerea îndelungată la soare ori după ce ați consumat alcool; dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiți în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat; respectați întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi folosiți întotdeauna echipamentul de protecție furnizat de acesta. „Le recomandăm părinților să-şi supravegheze atent copiii şi să nu-i lase niciodată singuri în apă. Este indicat ca autoritățile publice locale şi operatorii economici, care administrează sau au pe raza teritorială cursuri de apă ori alte suprafețe de apă care pot prezenta pericol de înec, să identifice aceste locuri şi să semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare”, spun cei de la ISU.Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau