Jumătate dintre primăriile din judeţ, implicate în acţiuni de ecologizare
Dimensiune font:
Campania națională „Curățăm România!” prinde contur în județul Iași. La o săptămână de la debutul de pe 4 aprilie a.c., au comunicat implicarea în acțiuni de ecologizare a zonelor cu deșeuri abandonate peste 40% dintre primăriile din judeţ, alături de Direcția Silvică Iași, Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași (Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad), Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani (Administrația Bazinală de Apă Siret) şi cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), SC Salubris și SC Girexim. Sunt peste 2.000 de voluntari implicaţi în această acţiune, fiind deja încheiate 48 de acțiuni de ecologizare din cele 209 propuse până în acest moment. La finalul campaniei, Comisariatul Județean Iași al Gărzii Naționale de Mediu va verifica starea de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale, urmârind îndeosebi zonele sufocate de deșeuri abandonate (zonele împădurite, malurile apelor, marginea drumurilor, terenuri agricole sau virane)
Campania națională „Curățăm România!”, desfășurată sub sloganul „Vrem o țără fără deșeuri abandonate!”, are loc în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022 și implică participarea activă a tuturor instituțiilor din subordinea ori coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a unităților administrativ-teritoriale, a autorităților județene (Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar), precum și a voluntarilor și ONG-urilor.
Prin campanie se dorește schimbarea percepției și atitudinii factorilor de răspundere, a instituțiilor și a cetățenilor din comunități cu privire la poluarea produsă de deșeuri și necesitatea colectării selective a acestora într-un mod corect și prietenos cu mediul. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau