La Iași a început Festivalul dansului contemporan
Dimensiune font:
La Iași, a început astăzi festivalul dansului contemporan D.A.M. – Dans, Muzică, Multidisciplinaritate, care se va desfăşura pe parcursul unei săptămâni.
Evenimentul este coordonat de Lorette Enache, cadru didactic la Universitatea de Arte “George Enescu” și face parte dintr-un proiect mai larg al Universității ieșene, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.
În primele zile, astăzi și mâine, se desfășoară un workshop de improvizație în dans, iar în cele două seri, de la ora 17,30, la Galeria DANA, studenții și masteranzii de la Coregrafie și de la Actorie vor susține un performance.
Coregrafa Virginia Negru coordonează atelierele de “contact improvisation” și a explicat ce înseamnă acest concept și de unde provine. “Contact improvisation” a început în anii ’70, în perioada de experimente de mișcare, în SUA, printre artiștii care fac parte din generația Judson Dance Theatre. „Și de-atunci, cred că a început să fie practicată improvizația pe scenă ca performance. Și asta vreau să aduc și studenților, o perspectivă mai largă decât ce știm despre improvizația în teatru, ce-ar însemna improvizația în mișcare trecând prin mai multe etape, de la o improvizație mai structurată la o improvizație mai largă, cu ce parametri lucrăm, cum ne raportăm la spațiu, la mișcare, la timp, cum este să fii coregraf în timp real, fără să ai un scenariu prestabilit. Cum, în acel moment, ai în vedere toate aceste detalii: unde sunt, cum mă simt, ce emoție am, ce emoție vreau să transmit, dar, poate, ce emoție ascund", a spus Virginia Negru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau