Mama care și-a aruncat copiii pe geam a fost trimisă în judecată
Dimensiune font:
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus trimiterea în judecată a mamei care, în luna august, şi-a aruncat copiii de la etajul al doilea al unui hotel din municipiul Botoşani.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de procurori, femeia, în vârstă de 23 de ani, din comuna Albeşti, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de "violenţă în familie sub forma omorului" şi "violenţă în familie sub forma tentativei de omor".
"S-a reţinut că, în data de 20.08.2023, în jurul orei 23.30, inculpata a aruncat în gol pe cei doi copii minori ai săi, în vârstă de 1, respectiv 2 ani, de la etajul al doilea al unui hotel din municipiul Botoşani; în urma impactului cu solul, copilul în vârstă de 1 an a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, iar copilul în vârstă de 2 ani a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa", precizează Parchetul de pe lângă Tribunal.
Femeia, care se află în arest preventiv, va fi judecată de Tribunalul Botoşani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau