Mănăstirea Bujoreni, loc de rugăciune și de închinăciune
Dimensiune font:
În Țara de Jos a Măriei Sale Ștefan cel Mare şi Sfânt, nu departe de sălaşul marilor vornici ai Moldovei de la Bârlad, spre soare răsare, în inima străvechilor păduri de fagi, se află un loc curat şi binecuvântat, neîntinat de răutate şi urâciune, o sihăstrie de călugări rugători care îşi pierde obârşia începuturilor în negura vremurilor de poveste.
La cale de o poştă de târgul Bârladului, prin Zorleni şi Popeni, pe un drumeag bătătorit de nevoi vechi şi nădejdi noi, în mijlocul codrului, te pomeneşti deodată într-o poiană largă, înclinată spre soarele amiezii, unde zăreşti o bisericuţă cu ferestre mari boltite şi două turle zvelte, zvâcnind spre cerul albastru precum cicoarea. Aşa îşi începe povestea Mănăstirii Bujoreni, cunoscută şi sub numele de Mănăstirea „Măgarul”.
Pisania dăltuită în piatră deasupra uşii de stejar glăsuieşte prin litere cioplite izvodirea cea de început a schitului „Măgarul” şi de toate prefacerile care au avut loc de-a lungul timpului. Biserica a fost construită în stil moldovenesc, în plan treflat cu navă unică şi trei abside, având o lungime de 23 de metri şi o înălţime de aproape trei stânjeni. Absidele laterale sunt prevăzute cu ferestre luminoase şi boltite, lucrate din lemn de stejar. Catapeteasma sculptată în lemn de tei, cu rozete şi motive florale, cu struguri şi frunze de viţă-de-vie a fost executată cel mai probabil în anul 1840, când biserica a fost refăcută din temelii.
Legenda spune că spre sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun, nu departe de locul unde este acum mănăstirea, se afla un schit mărunt de călugări. În iarna lui 1440, o hoardă de tătari a năvălit pe cai iuţi, trecând prin foc şi sabie călugării de la schit. Unul din călugări a apucat să scape, nu înainte de a lua icoana Maicii Domnului din iconostas, ce fusese adusă acolo de un stareţ bătrân din Muntele Sfânt. A fugit spre pădure, dar a fost atins de o săgeată. A fost găsit mort de tăietorii de lemne, chircit într-o râpă, dar neatins de fiarele pădurii. De icoană nu s-a mai ştiut nimic multă vreme, până în timpul domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz, când printr-o minune dumnezeiască iar s-a arătat oamenilor. În primăvara anului 1575, pe la Bunavestire, pe când Măria Sa cobora pe Valea Bârladului, a cumpărat pentru oştire sute de oi şi miei. Oierul Ion Breţcani a vândut domnitorului toată turma şi, cu măgarul cu samarul plini de galbeni, s-a îndreptat spre casă. Spre seară a tras la casa unor gospodari şi în timp ce se cinsteau cu o ulcică de vin, şi-a adus aminte că a lăsat afară pe măgar sacii cu galbeni. A ieşit rapid, dar măgarul dispăruse. Starostele vânătorilor i-a liniştit spunându-le că măgarul are obiceiul să plece şi să se odihnească într-o poiană la rădăcina unui copac. Oierul şi slugile au luat câteva torţe şi au plecat spre Poiana Stejarului. Acolo, urechiatul stătea neclintit ca o stană de piatră, îngenuncheat, cu fruntea lipită de coaja zgrunţuroasă şi cu ochii aţintiţi spre scorbura stejarului. Ciobanii au încercat să îl ia de acolo, dar deodată, pădurarul care i-a însoţit, mut de uimire, le-a arătat în scorbură trei luminiţe albastre, verzui, ce licăreau în formă de cruce. S-a aplecat în scorbură, a răscolit cu coada baltagului şi sub privirile mirate a celor din jur a scos o icoană mare, ferecată ân argint, năpădită de vitregiile vremii. Uluiţi, ciobanii au căzut în genunchi şi făceau necontenit semnul crucii. Unul din ei şi-a amintit de icoana dispărută de la schit. Fiind convins că Maica Domnului i-a îndrumat paşii către copac, moş Iftene pădurarul şi oierul Ion Breţcanu, s-au legat să ridice acolo biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului. În timp, s-a ridicat alături şi un schit care a purtat numele de „Măgarul”, iar stareţ a ajuns bătrânul pădurar, care şi-a luat numele de Pahomie.
Mănăstirea Măgaru a fost atestată documentar în timpul domniei lui Iremia Movilă, la 27 martie 1602, şi a fost deschisă până în 1960. „Au fost vremuri grele pentru călugări, dar au reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să ţină deschise porţile mănăstirii. Prigoana ateistă din anii '60 a dus la închiderea mănăstirii şi izgonirea călugărilor. Uşa sfintei biserici a fost închisă cu drugi de fier, iar ferestrele zăbrelite şi bătute în cuie. În ascuns, creştinii ortodocşi din zonă au reparat acoperişul bisericii să nu se deterioreze definitiv acest lăcaş. În toamna lui 1989, utilaje grele au pornit să radă de pe faţă pământului acest lăcaş. S-au împotmolit însă în smârcurile de la marginea Poienii Stejarului, oprite de o putere cerească. A fost redeschisă în 1993", au spus călugării. Cu încuviinţarea IPS Mitropolitul Daniel şi cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Ioachim al Huşilor, patru monahi de la mănăstirea Petru Vodă au fost transferaţi la Mănăstirea Bujoreni şi au făcut nucleul de bază al începutului unei noi vieţi monahale.
În fiecare an, mii de credincioşi merg la mănăstire pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Odată ce păseşc pragul lăcaşului de cult, mulţi se reîntorc şi mulţumesc pentru ajutorul primit.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau