Maraton sanitar de 1 iunie, la Iași
Dimensiune font:
Ieșenii sunt invitați să participe la un eveniment dedicat Zilei Copilului prin care pot beneficia de servicii de monitorizare a tensiunii arteriale, pulsoximetrie, învățarea a acordării primului ajutor, dar și informații pentru o alimentație sănătoasă, în special la copii.
Evenimente inedite au loc la Iași, pe 1 iunie 2023. Unul dintre acestea este „Maratonul Sanitar – 1 iunie 2023 – Cortul Sănătății pentru Copii”, eveniment organizat de către Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași. Evenimentul are loc în cadrul protocolului de colaborare „Maratonul Sanitar”, începând cu ora 14:00. Durata acestuia este de 3 ore.
Ieșenii care vor ajunge la cortul amplasat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt vor beneficia de servicii privind monitorizarea tensiunii arteriale, pulsoximetrie și vor primi informații esențiale privind alimentația corectă și sănătatea orală, în special la copii. Voluntarii Serviciului Voluntar de Ambulanță (SVA) pe lângă serviciile de monitorizare a tensiunii arteriale și pulsoximetrie, vor efectua și demonstrații privind acordarea primului ajutor premedical la copii și adulți, printre care evaluarea primară, starea de inconștiență, stop cardio-respirator și înnecul cu obiecte străine. Denisa PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau