Marele Trofeu „Lira de Aur” a ajuns la Iași
Dimensiune font:
* câștigător este pianistul Mario Lucaci, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Octav Băncilă”, coordonat de prof. Roxana Ota
Cea de-a 43-a ediție a Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur 2024”, organizat de către Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, a ajuns la final. Peste 350 de participanți din țară și-au dovedit măiestria interpretativă la diverse instrumente, făcând ca Sala Auditorium „Ion Carp Fluerici” a colegiului să fie neîncăpătoare.
La final, Marele Trofeu a ajuns la pianistul Mario Lucaci, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Octav Băncilă”. „Am câștigat Lira de Aur împreună cu profesoara mea de aur Roxana Ota. Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru acest vis împlinit! Gratitudine membrilor juriului pentru aprecieri! Mă înclin in fața unui public minunat!”, a fost mesajul tânărului pianist, al cărui palmares îi anunță o carieră de succes.
„Pianul este parte din viața mea”
El studiază pianul de la 6 ani la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, împreună cu Roxana Ota, despre care spune că a avut din prima clipă un impact foarte mare asupra lui, ajutându-l mereu să își depășesc limitele. „De la primele note pe portativ, de la primele pasaje realizate cu precizie, Ota mi-a arătat că imposibilul poate fi învins prin voință și determinare, fiindu-mi alături la fiecare pas. Nu este doar un profesor, ci și un bun psiholog care ne pregătește pentru impactul scenic. Legătura creată între noi este una specială și de aceea cred că am ajuns atât de departe. Dacă începi să descoperi tainele pianului, atunci cu siguranță devine parte din viața ta, ceva la care nu mai poți renunța.
Încă de pe la 2 ani am fost atras de orice sunet emis de instrumente muzicale. Tatăl meu fiind muzician și dirijor, am fost înconjurat de foarte multe instrumente, unele dintre ele fiindu-mi și jucării, la acea vârstă. În timpul liber, îmi place să citesc partituri cu influente jazzistice, chiar să improvizez. Mai cochetez cu saxofonul și cu acordeonul, însă pianul rămâne instrumentul cu care pot să-mi exprim cel mai bine emoțiile, prietenul și confidentul meu”, a spus Mario Lucaci, câștigător al multor premii de premii de prestigiu inclusiv la olimpiada națională. „Lira de Aur este e trofeul de referință al interpretării și pedagogiei muzicale românești. A fost visul său și l-a împlinit. Este rezultatul a mii de ore de muncă”, a punctat și prof. Roxana Ota.
Concursul „Lira de Aur” a reprezentat de-a lungul timpului, începând cu anul 1972, o rampă de lansare a tinerilor interpreți, devenind un punct de reper în palmaresul viitorilor muzicieni.
Este un eveniment emblematic pentru județul și municipiul Suceava, un concurs matur, un punct de reper în evoluția interpretativă a tinerilor competitori, o rampă de lansare în cariera muzicală.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau