Miroslava va avea încă două săli de sport
Dimensiune font:
* cele două săli vor fi amplasate în localitățile Uricani și Cornești și vor avea o suprafață de aproximativ 760 de metri pătrați fiecare
Anunțul noilor investiţii a fost făcut de primarul comunei Miroslava, Dan Niță, care a precizat că proiectul va fi finalizat la sfârșitul anului 2023. „Este oficial - vom avea încă două săli de sport în Miroslava finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Cele două săli vor fi construite în Uricani și Cornești, valoarea totală a celor două proiecte fiind de 4,7 milioane lei, cu termen de finalizare pe 30.11.2023. Mă bucur că vom putea oferi copiilor din cele două sate posibilitatea de a face sport atunci când condițiile meteo nu sunt favorabile și că, în același timp, prin extinderea bazei sportive la nivelul comunei, toți miroslăvenii vor avea mai multe alternative pentru mișcare”, a declarat Dan Niță, primarul comunei Miroslava.
Autoritățile locale speră că prin construirea celor două săli de sport să crească numărul de copii și tineri care participă la competiții sportive din mediul rural. „Pentru primărie, atragerea de fonduri nerambursabile rămâne un obiectiv major, având în vedere nevoile de investiții în sfera infrastructurii, utilităților, serviciilor, care se pot concretiza într-un timp mai scurt, dându-ne posibilitatea să dezvoltăm mai multe proiecte și extinzând finanțarea dincolo de bugetul local”, a mai spus primarul. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau