Modernizarea esplanadei Teatrului Național s-a împotmolit la comisii
Dimensiune font:
Lucrările din fața Teatrului Național aşteaptă avizul comisiei pentru monumente * aceasta a dispus luna trecută efectuarea unor corecţii referitoare la regimurile de protecţie a trei obiective * contractul de lucrări este deja semnat, fiind necesar doar documentul emis de comisia din subordinea CJ Iaşi
Reabilitarea esplanadei Teatrului Național va începe după ce proiectul va fi avizat în Comisia zonală a monumentelor istorice, de la nivelul Direcției pentru Cultură Iași. Luna trecută, comisia a analizat proiectul vizând modernizare și reabilitarea esplanadei Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași (actualizarea indicatorilor tehnico – economici aferenți documentației de autorizare a lucrărilor de intervenții), însă a dispus efectuarea unor corecţii referitoare la regimurile de protecţie a trei obiective:
Centrul istoric şi Curte Domnească, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Ansamblul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Modernizată în 1989
Contractul de lucrări vizând modernizarea esplanadei Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” este semnat încă din lunile trecute. Licitaţia a fost câştigată, după soluţionarea în instanţă a unei contestaţii depuse de un competitor, de Conest SA Iaşi, pentru suma de 15,48 milioane de lei, fără TVA. Lucrările vor fi executate în maxim 12 luni. „Esplanada Teatrului Naţional nu arată foarte bine în momentul de faţă. Ultima ei modernizare a fost făcută înainte de 1989. Între timp, a crescut o vegetaţie foarte dezordonată, nu foarte valoroasă. Prin noul proiect încercăm să conservăm în special arborii înalţi, cum este cazul aliniamentului de platani foarte valoroşi. Vrem să punem în valoare şi cele două clădiri importante: Catedrala Mitropolitană şi Teatrul Naţional. Va fi nu doar o zonă de traversare, ci şi una de meditaţie şi de relaxare”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Lucrări se vor întinde pe un hectar
Lucrările vor include demolarea fântânilor existente şi realizarea unor fântâni noi. Totodată, vor fi modernizate aleile şi trotuarele, iar instalaţiile şi finisajele vor fi refăcute integral. Forma circulară a băncilor perimetrale aleii care înconjoară bazinul vor asigura vizibilitate atât spre Catedrala Mitropolitană, cât şi spre Teatrul Naţional. Zona va fi prevăzută cu căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi motorii, iar pentru persoanele cu deficienţe de vedere sistemul de afişaj al istoricului zonei şi plăcile comemorative vor fi scrise şi în sistem Braille. Lucrările se vor desfășura pe o suprafață de aproape 10.000 mp. Lucian STATE
* * *
Următoarea şedinţă a Comisiei zonale de monumente istorice este programată în perioada 15-18 noiembrie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau