Numărul cazurilor de cancer de col uterin este în creștere la Vaslui
Dimensiune font:
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au atras atenţia, luni, cu privire la necesitatea vaccinării împotriva HPV, pentru prevenţia cancerului de col uterin, în condiţiile în care numărul persoanelor cu această afecţiune este în creştere la nivelul judeţului.
Autorităţile sanitare au menţionat, totodată, într-un comunicat de presă că acest tip de bolă reprezintă a patra cauză de cancer la femei, la nivel mondial, şi principala cauză de mortalitate la femeile de vârstă activă, 15-45 ani, în timp ce România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidenţă şi mortalitate cauzate de cancerul de col uterin, provocat în proporţie de 99% de infecţia cu HPV.
‘În anul 2020, în judeţul Vaslui au fost înregistrate 38 cazuri noi de persoane cu cancer de col uterin şi 21 de decese cauzate de această maladie, iar în primele nouă luni ale acestui an s-au înregistrat 38 cazuri noi de cancer de col uterin şi 18 decese cauzate de această boală. Reamintim populaţiei că vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea a fost extinsă grupa de vârstă, astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. Vaccinarea gratuită anti-HPV se realizează la persoanele eligibile, fete cu vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani, pe baza solicitărilor părinţilor sau reprezentanţilor legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui numărul de doze de vaccin necesare’, precizează sursa citată.
Imunizarea gratuită a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 11 – 14 ani constă în două doze de vacccin într-o perioadă de 13 luni, rapelul trebuind să fie administrat într-un interval de 5 până la 13 luni de la prima doză. Vaccinarea gratuită pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani se va realiza într-o perioadă de 13 luni: la ‘momentul 0’, apoi la două luni şi la şase luni după prima doză.
Vaccinul se administrează la recomandarea medicilor de familie sau a medicilor specialişti ginecologi, infecţionişti sau pediatri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau