Numărul cazurilor de COVID este în creștere la Suceava. Aproape 1.500 de persoane sunt bolnave
Dimensiune font:
Prefectura Suceava a anunțat că marți, în județul Suceava sunt 1.458 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 1384 câte erau acum o zi.
Potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 10 au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 38 au sub cinci cazuri în evoluție, 29 au sub zece cazuri în evoluție iar 24 au peste zece cazuri în evoluție.
În același timp, în carantină se află 607 suceveni, iar în izolare 403. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 68.607 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 810 persoane, iar potrivit GCS, în 176 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.
Totodată, forțele de ordine au verificat, în cursul zilei de 26 octombrie, 744 de persoane și 123 de societăți comerciale privind respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Astfel, au fost aplicate 118 sancțiuni în valoare de 7.000 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau