Intervenţie neobişnuită la Maternitatea Elena Doamna. O gravida de 140 kg a născut prin cezariană un băieţel de 5.150 grame. Femeia are 30 de ani şi este din judeţ. Naşterea a fost dificilă deoarece mama suferă de obezitate de gradul III şi este hipertensivă. Ea mai are acasă trei copii, cu toţii născuţi natural, greutatea cea mai mare la naştere fiind de 4.050 grame la unul dintre aceştia.
„Pacienta prezenta hipertensiune arterială, obezitate grad III, respectiv greutatea de 140 kilograme. A adus pe lume, la 39 de săptămâni de sarcină, prin intervenţie cezariană, un băieţel de 5.150 grame, care a primit scor APGAR 9. Pacienta are multipli factori de risc ce au dus la un grad de dificultate ridicat al intervenţiei. În literatura de specialitate este menţionat faptul că o greutate de peste 4.500 grame la naştere apare în mai puţin de 1,5% din naşteri. Întreaga echipă medicală felicită familia şi se bucură că atât mama cât şi copilul au o evoluţie pozitivă”, a declarat Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii „Elena Doamna”. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau