Opera a strălucit din nou sub cerul Iașului. O noapte de magie în sunet și lumină
Dimensiune font:
Ca în fiecare toamnă, Iașul redevine centrul atenției culturale, iar deschiderea stagiunii Operei Naționale Române a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului. În zi de sfântă sărbătoare, cea a Fecioarei Maria, Esplanada Palatului Culturii s-a transformat într-o scenă de excepție pentru „Magia serii în sunet și lumină”, un regal artistic care a încântat publicul iubitor de muzică de operă, oferind o combinație unică de sunet, lumină și emoție.
Evenimentul a marcat debutul celei de-a 68-a stagiuni a Operei ieșene, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, și a fost dedicat Centenarului Giacomo Puccini. Publicul a fost purtat printr-o selecție de arii celebre, coruri și pagini orchestrale din creația nemuritoare a marelui compozitor italian, într-o seară care a rămas în memoria spectatorilor.
Momentul central al serii a fost prezența Elenei Moșuc, soprana de renume mondial, născută la Iași, care a revenit acasă pentru a încânta audiența. Artista a interpretat arii pucciniene, una în debut, din opera Suor Angelica din Manon Lescaut, dar și din „Madame Butterfly”. „Am revenit la Iași cu drag, la un spectacol minunat. Am interpretat piese în debut și au fost o provocare, fiind partituri foarte grele, dar este o muzică extraordinar de frumoasă. Cu timpul se vor așeza, așa cum s-a așezat și bel canto în repertoriul meu”, a spus Elena Moșuc. Câștigătoare a prestigiosului premiu „Oscar della Lirica” în 2019, soprana a strălucit pe scena Operei Naționale, alături de alte nume sonore ale operei românești, precum Florin Estefan (Opera Națională Română din Cluj-Napoca) și Mihai Urzicana (Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București), dar și de îndrăgiți soliști ai teatrului liric ieșean, Diana Bucur, Ana Maria Donose, Cristina Grigoraș, Manuela Ipate, Nicoleta Maier, Florin Guzgă, Cosmin Marcovici, Ivan Dikusar, Corul și Orchestra Operei Iași.
Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, orchestra și corul Operei Naționale din Iași au oferit un spectacol grandios, completat de jocuri de lasere și focuri de artificii, aducând un plus de magie acestei seri speciale. „Gala Magia Serii în sunet și lumină, ajunsă la ediția a XIII-a, a marcat reîntâlnirea cu publicul nostru drag și cu repertoriul puccinian, în interpretarea soliștilor, a corului și, din nou, a orchestrei, cu toții sub inspirata baghetă a maestrului David Crescenzi. Odată deschise porțile spectacolului, nu-mi rămâne decât să vă invit să scriem împreună istoria celei de a 68-a stagiuni a Operei Naționale Române din Iași. An de an, oferim publicului nostru drag posibilitatea de a urmări un spectacol de clasă, cu program atractiv și artiști de renume. Minunatul colectiv al Operei Iași a pășit cu dreptul într-o stagiune în care vom prezenta spectatorilor numeroase reprezentații de neuitat”, a fost mesajul tenorului Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI.
Spectacolul de deschidere a stagiunii a fost un omagiu adus artei și culturii, un moment în care muzica de operă a deschis sufletele celor prezenți. Esplanada Palatului Culturii, iluminată de jocuri de lumini și vibrând sub acordurile marilor compoziții pucciniene, a fost locul în care emoțiile au depășit granițele timpului și spațiului, demonstrând încă o dată forța supremă a operei.
Publicul a avut ocazia să fie parte dintr-o sărbătoare culturală de neuitat, un moment în care Iașul, cunoscut pentru tradiția sa artistică, și-a consolidat statutul de reper pe harta culturală a României. Seara de 8 septembrie nu a fost doar o deschidere de stagiune, ci o celebrare a frumuseții muzicii și artei într-o formă pură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau