Orașul femeilor invizibile
Dimensiune font:
* sunt peste tot, dar nu le vedem * muncesc fără să se plângă, își sacrifică timpul, sănătatea și uneori visele pentru ca acest oraș să funcționeze * bonele, femeile de serviciu, vânzătoarele, îngrijitoarele de bătrâni și mamele singure – femeile invizibile ale Iașului * vețile lor sunt țesute din trudă și renunțare, iar poveștile lor rămân nespuse, la fel greutățile și speranțele lor, chiar dacă fără ele orașul ar încetini, s-ar opri
Când Iașul se trezește încet, ele sunt deja în mișcare. Cu ochii obosiți, cu sacoșele grele atârnând de brațe sau cu uniforme ponosite, își încep ziua înainte ca mulți dintre noi să fi deschis ochii. Le găsești în autobuzele care pleacă spre cartiere mărginașe, pe străzi pustii în zori, îndreptându-se către casele, magazinele și instituțiile unde vor rămâne anonime. Sunt femeile care mențin orașul curat, hrănit, îngrijit, dar a căror existență se pierde în fundalul grabei cotidiene.
Trăind cu grijă pentru alții
În casele altora, bonele își încep ziua legănând copii care nu sunt ai lor. Îi învață primele cuvinte, le șterg lacrimile, îi hrănesc, îi adorm, în timp ce propriii lor copii cresc cu bunici sau singuri, trăindu-și copilăria la distanță. „Fetița mea adoarme cu vocea mea la telefon, pentru că nu pot fi acolo să o strâng în brațe”, mărturisește Ana, bonă de aproape zece ani.
În spitale și centre de îngrijire, infirmierele și îngrijitoarele spală trupuri obosite de timp, le dau medicamente, le ascultă durerile, uneori singurele martore ale ultimelor lor cuvinte. E un serviciu ce implică răbdare, compasiune și rezistență, dar rareori e recunoscut. „Oamenii te privesc ca pe o umbră, dar noi suntem aici să le alinăm ultimele zile”, spune Maria, care îngrijește bătrâni de peste douăzeci de ani.
În supermarketuri, vânzătoarele repetă mecanic aceleași gesturi, zâmbesc politicos, spun „O zi bună” de sute de ori pe zi, fără să primească un răspuns. În blocuri și instituții, femeile de serviciu șterg praful trecutului și spală urmele pașilor altora, fără ca cineva să le mulțumească.
La colț de stradă, bătrânele vând legături de pătrunjel și mărar, sau pungi cu nuci culese de mâini tremurânde. Sunt femei care ar fi trebuit să se bucure de liniștea vârstei, dar încă muncesc, neștiute de lume. În piețe, tarabele sunt mânuite de femei care își frâng palmele de frig iarna și se sufocă de căldură vara, doar pentru a câștiga destul cât să-și întrețină familia.
După ture lungi, multe dintre ele ajung acasă și își continuă munca – gătesc, spală, verifică temele copiilor, se îngrijesc de părinți bolnavi. Sunt eroine fără glorie, femei care își sacrifică sănătatea pentru a întreține familii, pentru a-și vedea copiii cu o șansă mai bună.
Multe au visat cândva la altceva – la facultăți neterminate, la meserii pentru care nu au mai avut timp, la vieți în care ar fi avut timp să se odihnească. Dar realitatea le-a cerut să fie puternice. Și au fost.
Aceste femei sunt pretutindeni, dar orașul nu le recunoaște. Dacă le-am vedea, dacă le-am recunoaște, dacă ne-am opri o clipă să le ascultăm poveștile, Iașul ar fi mai mult decât un loc grăbit și indiferent. Ar fi un oraș uman, unde sacrificiul e apreciat, unde recunoștința există. Orașul ar deveni al tuturor, nu doar al celor care au timp să viseze, ci și al celor care muncesc din umbră ca acest vis să fie posibil.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau