Parcare gratuită la Aeroport pentru persoanele cu dizabilități
Dimensiune font:
Persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă beneficiază începând din această săptămână de parcare gratuită în noua parcare a Aeroportului Iași, gratuitatea urmând a fi acordată pe baza unui card-legitimaţie de handicap eliberat de conducerea instituției.
Reprezentanții aeroportului recomandă ca, pentru evitarea aglomerării, în special la orele de vârf, în situațiile în care mașinile ce însoțesc persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă nu rămân parcate la aeroport, să fie folosită parcarea pentru îmbarcare/debarcare, în locul bretelei Kiss & Ride. „Pentru a veni în sprijinul acestor pasageri, Aeroportul Iași a achiziționat de curând primul său ambulift, 100% electric, ceea ce înseamnă că îmbarcarea și debarcarea pasagerilor cu mobilitate redusă se va face în condiții de maxim confort și siguranță. Echipamentul este cel mai modern din România și va deveni funcțional cel mai probabil la sfârșitul lunii august, după finalizarea recepției, instruirea personalului și certificarea serviciilor PRM”, anunță reprezentanții Aeroportului.
În ceea ce privește asistența la aeroport, persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă trebuie să anunțe compania aeriană cu care vor călători sau agenția de turism în momentul achiziționării biletului de călătorie sau cu cel puțin 48 de ore înaintea zborului. „Pentru a beneficia de asistență adaptată nevoilor proprii, în momentul achizitionării biletului de avion se va folosi unul din codurile: WCHR – pasager care poate urca treptele, dar nu se poate deplasa pe distanțe lungi, WCHS – pasager care nu poate urca treptele, WCHC – pasager care nu se poate deplasa și nu poate urca treptele, BLND – pasager cu deficiențe severe de vedere, sau nevăzător, DEAF – pasager cu deficiențe severe de auz, sau surdo-mut și respectiv DPNA – pasager cu dizabilități intelectuale, ce are nevoie de asistență”, mai precizează reprezentanții Aeroportului. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau