Pas semnificativ pentru Spitalul Regional de Urgență. Lucrările pot începe
Dimensiune font:
Ploieştenii de la Ness Proiect Europe vor începe organizarea de șantier. Întreg proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este estimat la 3,3 miliarde lei. SRU Iaşi va fi şi un „spital verde”, principalele caracteristici ale acestui proiect fiind clădire nZEB
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia formulată de DANLIN XXL SRL. În urma acestei decizii luate pe 16 ianuarie, este posibilă semnarea contractului de achiziţie publică pentru primul pachet de lucrări de construcţii a Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi.
Contractul care presupune lucrările de organizare de şantier, excavare grosieră a pământului, devierea reţelelor de utilităţi şi amenajarea căilor temporare de acces poate fi semnat. „Aceste prime intervenţii în teren au fost evaluate la aproximativ 26,3 milioane lei, fără TVA, conform ofertei declarate câştigătoare. Este o veste foarte bună pentru noi toţi. Încep lucrările la SRU Iaşi. În paralel, se lucrează la demararea celei mai mari licitaţii organizate vreodată în judeţul nostru, respectiv cea care presupune construirea unităţii medicale. Întreg proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este estimat la 3,3 miliarde lei, conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi la finalul anului trecut de Guvernul condus de social-democratul Marcel Ciolacu”, a declarat prefectul de Iași, Bogdan Cojocaru.
Cel mai mare spital din Moldova
Agenţia Naţională de Dezvoltare a Infrastructurii de Sănătate a desemnat, în data de 7 noiembrie, antreprenorul pentru primele lucrări de construcţii ale Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, cel mai important proiect de infrastructură spitalicească din Regiunea de Nord-Est a României.
Cu o valoare licitată de 26,3 milioane de lei (fără TVA), constructorul prahovean Ness Proiect Europe va avea la dispoziţie 4 luni pentru finalizarea lucrărilor, de la emiterea ordinului pentru începerea acestora.
Acest contract presupune lucrări de organizare de şantier, excavare grosieră a pământului, devierea reţelelor de utilităţi şi amenajarea căilor temporare de acces.
În decembrie ANDIS a desemnat câștigătorul serviciilor de supraveghere a lucrărilor de construcții. Valoarea licitată de asocierea formată din Venturo Investment SARL (lider) și Koltek Musavirlik este de 23.861.076 lei, fără TVA. Contractul va avea o durată de 138 de luni. Principalele activități ale supervizorului sunt management de proiect, verificare, organizare și arhivare a documentației, activități premergătoare execuției lucrărilor, monitorizarea execuției lucrărilor, supervizarea lucrărilor în perioada de garanție, gestionarea unor situații particulare și coordonarea în materie de sănătate și securitate în muncă.
O licitație mamut
În prezent se lucrează la demararea celei mai mari licitaţii organizate vreodată în judeţul Iași, respectiv cea care presupune construirea unităţii medicale, furnizarea și instalarea de echipamente medicale. Valoarea totală este de 1.891.747.312 lei fără TVA. Întreg proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este estimat la 3,3 miliarde lei, conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi la finalul anului trecut.
La finalizare, Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va avea o suprafaţă construită totală de 202.689 mp, şi va fi structurat pe nouă niveluri 2S+P+5E+Eth. SRU se va desfăşura pe o suprafaţă de teren de 120.000 metri pătraţi.
Clădirea cu funcţiunea spital regional de urgenţă organizat în şase centre multidisciplinare va găzdui 850 de paturi de internare continuă.
Cine este firma câştigătoare?
Compania de construcţii Ness Proiect Europe, deţinută de Mihai Florian Vaida, are sediul în Ploieşti, activează din 2010 în domeniul construcţiilor, în prezent având 255 de angajaţi. În anii trecuţi această companie s-a clasat în vârful pieţei de construcţii.
După cum reise din cel mai recent raport financiar al acestei companii, în 2022 a avut o creştere de 67,68 la sută în ceea ce priveşte creşterea veniturilor nete, venitul total din exploatare fiind de 68,06 la sută.
De-a lungul anilor, Ness Proiect Europe a adjudecat şi executat lucrări pentru CTP România, Schurter Electronics, North Hub Logistics, Star Foods / Pepsi, dar şi pentru instituţii şi autorităţi publice ca MAI, MApN, autorităţi locale contractante din Iaşi şi judeţele Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa.
În februarie, Societatea Română de Căi Ferate Iaşi şi Ness Proiect Europe au semnat un contract pentru execuţia unor lucrări de tip quick wins pe linia Tecuci – Iaşi.
SRU, un spital al viitorului
Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi a fost gândit şi proiectat să fie flexibil şi extensibil în cazul în care este nevoie de schimbări sau în cazul în care progresul tehnologic necesită, de asemenea, modificări majore.
La finalizare, Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va avea o suprafaţă construită totală de 202.689 metri pătraţi, desfăşurat pe o suprafaţă de teren de 120.000 metri pătraţi.
Acesta este o construcţie cu 9 etaje, include 2 subsoluri, parter, 5 etaje superioare şi un etaj tehnic. Volumele celor trei turnuri pătrate ale secţiilor de internare se extind de la etajul 2 până la etajul 5. De asemenea, în caz de pandemie, cutremur sau altă necesitate, unul dintre turnuri poate fi izolat complet.
Clădirea este proiectată să reziste la cutremur de 9 grade şi va găzdui 850 de paturi de internare continuă. Dintre acestea 752 sunt paturi pentru îngrijire acută şi 98 de paturi pentru îngrijire intensivă, dintre care 12 pentru Compartimentul de Mari Arşi, 10 pentru ATI Pediatrie, 16 pentru ATI Neonatologie, şi 60 pentru ATI.
Paturile de internare sunt distribuite pentru îngrijire acuţi în centre clinice: Centrul Clinic Mama şi Copilul (76 paturi), Centrul Clinic Toracic (104 paturi), Centrul Clinic Abdominal (270 paturi), Centrul Clinic Traum?, Coloană, Articulaţii (74 paturi), Centrul Clinic Cap/Gât (99 paturi), Centrul Clinic de Medicină Internă (128 paturi), precum şi 98 paturi pentru îngrijire intensivă: ATI (Pediatrie, Neonatologie, Adulţi), Compartimentul de Mari Arşi.
SRU Iaşi va avea şi un Ambulatoriu integrat de specialitate care va fi organizat în Ambulatoriu Centru: Cap-Gât (care va cuprinde ORL, Stomatologie, Neurologie, Neurochirurgie, Oftalmologie, Chirurgie maxilo-facială), Ambulatoriu Centru Toracic (Pneumologie, Cardiologie, Chirurgie toracică, Chirugie cardio-vasculară), Ambulatoriu Centru Abdominal (Chirurgie generală, Urologie, Nefrologie, Gastroenterologie), Ambulatoriu Centru Traumă, Coloană, Articulaţii (Ortopedie, Chirurgie plastică, Chirurgie vasculară), A.C. Medicină Intern? (Medicină Intern?, Dermatologie, Hematologie, Boli metabolice, Imunologie), Ambulatoriu Centru Mama şi Copilul (Pediatrie, Obstetrică/Ginecologie). În ambulatoriu vor fi şi cabinete în specialitatea terapia durerii, cabinete recepţie internare şi cabinete medicina muncii.
De asemenea, SRU Iaşi va avea 20 de săli de operaţie (1 sală hibridă), 3 scannere CT, 2 scannere RMN, 6 cabinete de intervenţii endoscopie, 4 scannere Angiografie, 8 cabinete pentru radiografie, 1 cabinet densitometrie, 1 scanner SPECT (gamma camera).
SRU Iaşi va fi şi un „spital verde”, principalele caracteristici ale acestui proiect fiind clădire nZEB (clădire cu emisii aproape de zero -n.r) vizează sustenabilitatea energetică care se bazează pe o creştere cu 30% a energiei din surse regenerabile, un parc fotovoltaic pe o suprafaţă mare; pompă de căldură geotermală; eficienţă a iluminatului (LENI); dispozitiv de răcire cu recuperare termic.
La final, Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va avea o suprafaţă construită totală de 202.689 metri pătraţi şi se va desfăşura pe un teren de 120.000 metri pătraţi. Unitatea medicală va avea nouă niveluri, 850 de paturi de internare continuă organizate în şase centre multidisciplinare.
Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau