Pensionarii ar putea rămâne fără transport public!

1 transport 2

Dimensiune font:

| 23-03-2020 00:00

Există, totuşi, posibilitatea ca în varianta în care situaţia în Iaşi se complică, medical vorbind, să se recurgă la suspendarea gratuităţilor acordate pensionarilor sau la transport public asigurat doar celor care prezintă adeverinţe de salariaţi

Spre deseobire de alte situaţii dată fiind evoluția situației la nivel național și internațional, primarul Mihai Chirica nu a mai convocat o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență destinată luării unor măsuri de prevenire a infecției cu noul coronavirus COVID-19 în Municipiul Iași. Este de aşteptat ca acest lucru se se întâmple astăzi, însă până atunci, toate măsurile stabilite anterior rămân valabile, evident, cu posibilitatea ca unele dintre acestea să se radicalizeze. Scenariu valabil doar în situaţia în care ieşenii nu înţeleg să se conformeze dispoziţiilor emise de la nivel central.

„Fac apel la toți cetățenii Iașului și toți românii: respectați toate cerințele impuse de lege în această perioadă, nu părăsiți casele decât dacă este obligatoriu și doar în limitele cerute de lege, nu folosiți transportul public decât dacă este absolut necesar, nu vă întruniți nicăieri decât dacă este o obligație care poate fi mai presus de propria voastră sănătate. Fac acest apel din dorința de a vă arata că respectarea acestor decizii stricte ale noastre face diferența dintre a ne continua viața cu toții, împreună, sau de a-și pierde viața unii dintre noi. Să nu uitați că suntem împreună și, cu răbdare, vom depăși aceste momente!”, a spus, ieri primarul Mihai Chirica.

Shopping pentru vârstnici asigurat de DAS Iaşi

Totuşi, în concordanţă cu ultimele decizii luate la nivel central, Primăria Iaşi

a  trecut la selectarea bazei de date pentru persoanele peste 65 de ani ! „Vom continua măsurile restrictive din săptămânile trecute, vom crea un grup de lucru pentru supravegherea și ajutorul persoanelor peste 65 de ani”, a spus, ieri, primarul Mihai Chirica. Astfel, în contextul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, oferă servicii de aprovizionare cu alimente, produse de igienă etc. persoanelor vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparținător. O echipă de angajați din cadrul Direcției de Asistență Socială se va deplasa la domiciliu pentru a primi lista cumpărăturilor și banii, iar în aceeași zi produsele necesare vor fi livrate solicitanților.

Persoanele vulnerabile pot suna la numerele de telefon 0770.448.993 și 0770.205.740, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 16.00.

Cheltuielile pentru alimente vor fi suportate de persoanele care solicită ajutor, iar angajații Direcției de Asistență Socială vor acorda sprijin pentru evitarea deplasărilor și a locurilor aglomerate în vederea reducerii riscului de expunere la epidemie.

Pentru persoanele care au nevoie și de donații în medicamente sau / și alte produse, Direcția de Asistență Socială va contacta fundații, asociații și companii disponibile să doneze.

Companiile sau ONG-urile care vor să se alăture acestui demers sunt rugate să folosească adresa de e-mail dac_iasi@yahoo.com.

Nu se schimbă regulile în ceea ce priveşte transportul public. Încă...

Vestea bună vine din zona transportului public. Restricţionat la nivelul intervalelor orare, acestea va continua să funcţioneze în aceleaşi condiţii. Deşi şi aici s-au purtat discuţii, atât timp cât cei care beneficiază de gratuităţi nu înţeleg să stea în case, ceea ce duce la un flux crescut de călători între orele în care mijloacele de transport sunt scoase la stradă. „Tot ce vă pot spune că este că accesul călătorilor a fost limitat la nivelul locurilor de pe scaune. Poliţia Locală veghează ca această regulă să fie respectată. În plus, şoferii şi vatmanii noştri au primit  indicaţia de a nun pleca din staţii dacă vor exista călători care nu se voir conforma acestei reguli. Mai mult, pe unele mijloace de transport asigurăm personal auxiliar, a cărui atribuţie este să nu permită accesul celor care nu mai au loc”, spun surse din interiorul Companiei de Transport Iaşi. 

Lucrurile sunt destul de complicate atât timp cât există persoane care nu înţeleg să respecte noile reguli. Din acest motiv, există posibilitatea unor măsuri, mult mai radicale. Potrivit aceloraşţi surse s-ar putea ajunge în situaţia suspensării (temporare) a gratuităţilor acordate anumitor categorii de călători, îndeosebi celor vulnerabile. Apoi, există scenariul în care în mijlocul de transport în comun ar putea urca numai cei care merg la serviciu, în baza adevederinţei eliberate de angajator sau în baza unei declaraţii pe propria răspundere. Întrebat dacă se va schimba ceva în transportul public din oraş, primarul a răspuns: „Deocamdată nu! Deja e redus simţitor. Analizăm în continuare”.

Prin urmare, activitatea de transport public local funcționează în regim normal între orele 5.00 și 8.00 şi 15.30-18.00 şi la un sfert din capacitate între orele 21.00-2245. Rămân operaţionale cursele de pe traseele speciale, care asigură transportul personalului medical şi a angajaţilor de la Complex Era. „Verificăm ca mijloacele de transport să respecte nivelul maxim de încărcare a acestora în condițiile actuale. Trăim vremuri dificile, dar răbdarea și înțelepciunea sunt virtuțile care pot salva viața noastră și a celor dragi nouă. Rugămintea mea este să respectăm aceste restricții, să fim solidari cu cei care chiar au nevoie de transport, cei care muncesc la foc continuu - cadrele medicale și farmaciștii, cei care ne aprovizionează cu alimente, forțe de ordine și toți cei pentru care deplasarea este absolut obligatorie. Să le garantăm că fiind solidari cu ei, nu le aglomerăm mijloacele de transport și nu le punem viața in pericol. Vă rog respectați normele de igienă, nu părăsiți casele decât dacă e strict obligatoriu: urgențe medicale, aprovizionarea cu medicamente și hrană sau prezența la locul de muncă”, a spus primarul Iașului.

Tonete închise

În altă ordine de idei, programul de funcționare al unor puncte de vânzare ale CTP Iași a fost schimbat. Urmare a volumului redus de încasări din această perioadă, începând cu data de 21 martie 2020, tonetele din următoarele zone vor fi închise sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare. Este vorba de tonetele de la Biserica Înălţarea Domnului, Mircea cel Bătrân, Moara 1 Mai (Păcurari), Pod Nicolina, Podu de Piatră, Tudor Neculai, Ţesătura, Zimbru.  Biletele pe suport de hârtie vor fi disponibile la automatele de bilete instalate în zonele menționate, iar abonamente vor putea fi achiziţionate de la aceste punctele de vânzare doar de luni până vineri. Reprezentanţii CTP Iaşi reamintesc că biletele şi abonamente pot fi procurate în format electronic folosind aplicaţia mobilă 24pay, iar pentru călătoriile ocazionale plata se poate face şi direct în vehicule, la dispozitivele POS instalate în interiorul acestora, utilizând un card bancar contactless. Tudor DAMASCHIN

 

* * *

 

„Dragi ieșeni, am astăzi un mesaj special. Mă adresez dumnevoastră, seniorilor Iașului. Vă spun sincer și direct: sunteți în pericol! Acest virus nou vă pune viața în pericol. Vă rog din tot sufletul, stați cât mai mult în casă! Rugați-vă copiii și nepoții să vă aducă produsele necesare, să vi le lase la ușă, fără să-i atingeți.

Nu vă plimbați, nu stați în parcuri, nu mergeți în piețe. Cu două săptămâni de efort comun, al nostru, al tuturor, reușim să învingem epidemia! Ați văzut multe la viața voastră, ați prins și vremuri grele, și vremuri bune. Acum trebuie doar să vă odihniți acasă, la televizor! Aveți copii și nepoți care vă pot aproviziona și care vă pot învață ușor cum să comunicați pe internet - stați acasă! Și vă rog să nu uitați: sunt aici, alături de voi, și împreună vom trece cu bine și peste asta! Cereți-mi ajutorul și voi fi prezent!” – primarul Mihai Chirica

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
O persoană a murit după ce a alunecat în timp ce vizita o cascadă din zona Cotârgași, din Suceava
27/12/2024 10:01

Turistul a alunecat si a căzut in timp ce vizita cascada din Muntii Stanisoarei. O persoană care a alunecat si a căzut in timp ce vizita o cascadă in zona Cotargasi, din Muntii Stanisoarei, a decedat, a an ...

 Posibilităţi infime de angajare pentru şomerii ieșeni
27/12/2024 09:59

Tabloul al locurilor de muncă disponibile in judeţ, transmis de AJOFM Iaşi, arată tot mai groaznic, posibilităţile de angajare a şomerilor fiind tot mai puţine. Doar 412 oportunităţi de angajare, fix ...

„Muzica luminează sufletele oamenilor, poate fi tămăduitoare”
27/12/2024 09:17

Muzica corală este o cale prin care sufletul isi descoperă ecoul, un spatiu sacru unde vocile se intalnesc pentru a crea armonia ce răscoleste si inaltă. În mijlocul acestei arte misterioase, dirijoru ...

Cuscrii s-au măcelărit la Horpaz
27/12/2024 09:07

 Imediat după pandemie, in vara lui 2020, fata lui Neculai I. s-a măritat cu băiatul lui Vasile P. Era deja gravidă, s-a mutat in casa socrilor, intr-o comună din sudul Iaşului. După ce a născut, f ...

Tractoristul comunei era, de fapt, cel mai mare traficant de droguri din judeţ!
27/12/2024 08:59

  Mircea a trecut apoi la punctul doi al planului menit să dejoace orice intenţie a celor de la DIICOT. Şi-a adus de la Iaşi autoturismul proprietate personală, model relativ nou, l-a parcat in drum, ...

Zeci de ieșeni care au exagerat cu mâncarea și băutura, spitalizați în prima zi de Crăciun!
27/12/2024 08:30

* in doar 24 de ore (de la ora 7 a primei zile de Crăciun, la ora 7 a zilei de 26 decembrie) la Unitatea Primiri Urgente Iasi au fost consultati 210 pacienti * dintre acestia, 25 au ajuns pe mainile medic ...

Aeroportul Iași, blocat de 7 case din comuna Aroneanu
26/12/2024 23:23

  * „Aeroportul Iaşi are CAT 1 exclusiv din cauza existentei unor obstacole (7 case cu inăltime mai mare decat limita stabilită prin regimul de servituti aeronautice) aflate in comuna Aroneanu, s ...

O familie de ieșeni a sfârșit într-un accident rutier. Mașina lor a explodat
26/12/2024 21:28

Tragedie in a doua zi de Crăciun pentru o familie din comuna Tibănesti, judetul Iasi. Constantin, Teodora si Sofia, fetita lor de patru ani, au murit pe loc intr-un accident cumplit care s-a petrecut la Foră ...

DNA Iași a predat judecătorilor dosarul „Vama Sculeni”
26/12/2024 21:26

* cauza are ca obiect activităţi infracţionale săvarşite de inspectori vamali şi agenţi de poliţie de frontieră de la Sculeni care nu şi-ar fi indeplinit atribuţiile prevăzute de lege in cazul unor ...

A căzut rețeaua de traficanți care introduceau cocaină în Penitenciar
26/12/2024 21:24

* substanţele interzise ar fi fost introduse in interiorul spaţiului de detenţie sub formă de corespondenţă, transmise de către o altă persoană cercetată in aceeaşi cauză, drogul de mare risc şi su ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei