Peste 1.400 de tineri visează să devină medici

Dimensiune font:

| 05-03-2024 22:19

Simularea examenului de admitere la Medicină a stârnit interesul tinerilor care visează să poarte halat alb şi stetoscop. Duminică, 1.408 de tineri îşi vor testa cunoştinţele la prima sesiune din acest an a Simulării Concursului de Admitere la UMF Iaşi. Ei vor susţine un test grilă cu durata de 3 ore, care se desfăşoară în aceiaşi parametri cu concursul propriu-zis, care va avea loc pe 21 iulie.

Ediţia de anul acesta a simulării admiterii la UMF Iaşi va fi organizată doar pentru specializările: Medicină, Asistenţă Medicală Generală, Medicină Dentară, Farmacie şi Bioinginerie.

Pentru buna desfăşurare a simulării examenului de admitere la UMF Iaşi, au fost pregătite 51 de amfiteatre şi săli de curs atât de la Universitatea de Medicină, cât şi de la celelalte universităţi.

Subiectele pentru concurs sunt redactate de cadrele didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, sub forma unor teste grilă. La această simulare vor fi prezenţi şi 150 de studenţi voluntari. 

Simularea examenului de admitere la UMF Iaşi este organizat în colaborare cu Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi, Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi, Societatea Studenţilor Stomatologi Iaşi, Asociaţia Studenţilor Bioingineri Iaşi şi Societatea Studenţească de Chirurgie din România (filiala Iaşi). „Scopul acestuia este acela de a-i ajuta pe candidaţi să se acomodeze cu atmosfera de examen, să-şi testeze cunoştinţele acumulate pentru concursul de admitere şi să observe pe ce segment de materie trebuie aprofundat. Pentru admiterea la UMF Iaşi, candidaţii trebuie să susţină, obligatoriu, examen la Biologie (Anatomia şi fiziologia omului). Candidaţii trebuie să ştie că vor trebui să studieze întreg manualul de Anatomie şi fiziologie umană pentru admiterea la facultăţile de medicină, Krumhardt B, Alcamo IE, Barron's & Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, 2022. Pentru a veni în sprijinul candidaţilor, cadrele didactice de la disciplina de Anatomie a UMF Iaşi au început deja să ţină cursuri gratuite de anatomie”, spune Ivona Burduja, purtătorul de cuvânt al UMF Iaşi.

Cursuri gratuite la UMF

De la începutul acestei luni, la UMF Iaşi sunt organizate cursuri gratuite. Ele  sunt susţinute sâmbăta, de profesorii de la disciplina de Anatomie din cadrul UMF Iaşi, în una din sălile de la Institutul de Anatomie sau în Amfiteatrul Mare.

 Cei care care doresc să participe la cursurile gratuite oferite de UMF Iaşi trebuie să se înscrie la  adresa https://formulare.umfiasi.ro/cursuri-anatomia-si-fiziologia-omului-2-martie-2024/, în care îşi vor introduce numele real, număr de telefon, e-mail, judeţul de provenienţă, liceul.

La finalul înscrierii, vor primi un e-mail de confirmare care conţine ID unic de înscriere. Pentru fiecare sesiune se va completa un alt formular care se activează după finalizarea cursului anterior.

Examenul, în iulie

 Anul acesta, concursul de admitere la UMF Iaşi va fi organizat pe 21 iulie, şi va consta în completarea unui test grilă. Nota obţinută la testul grilă reprezintă nota de admitere.

Pentru ocuparea locurilor subvenţionate de la bugetul de stat şi a locurilor cu taxă în lei, la UMF Iaşi sunt organizate cursuri pentru facultăţile de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Bioinginerie.

Pentru admiterea la UMF Iaşi, la facultăţile de Medicină şi Medicină Dentară, candidaţii vor susţine examen la Anatomia şi Fiziologia omului, obligatoriu, iar la alegere, din Chimie organică sau Fizică.

Pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, candidaţii vor susţine examen din Chimie organică, obligatoriu, şi Biologie vegetală sau Anatomia şi Fiziologia omului, la alegere.

Cei care vor să susţină examen pentru admiterea la Facultatea de Asistenţă Medicală Generală vor susţine examen din Anatomia şi Fiziologia omului sau Chimie organică, la alegere.

Pentru programul de studiu Bioinginerie, candidaţii vor susţine la alegere examen la Matematică sau Anatomia şi Fiziologia omului.

La colegiile de Nutriţie şi dietetică, Tehnică dentară, Asistenţă de profilaxie stomatologică, Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Audiologie şi protezare auditivă, Asistenţă de Farmacie, Radiologie şi Imagistică, admiterea se va face prin selecţie pe bază de dosare.

Criteriile luate în calcul sunt media notelor de la bacalaureat şi media multianuală a anilor de liceu. Nota finală este media aritmetică a celor două medii. Condiţia minimă obligatorie este promovarea bacalaureatului. Laura RADU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
 Zilele Bojdeucii la Iași. Sărbătoare literară și emoție vie în inima copilăriei lui Ion Creangă
15/04/2025 21:48

Pe dealul tihnit din Ticău, acolo unde pasii lui Ion Creangă s-au asternut de-acum mai bine de 150 de ani, lumea pare că a uitat să se grăbească. Dincolo de gardul joasă al Bojdeucii, casa mică, alb� ...

Dulcele fără de păcat. Cele mai populare deserturi de post
15/04/2025 19:16

Cand Postul Mare isi intră in drepturi, iar frigiderul se goleste de ouă, lapte si branză, romanii nu renuntă la pofta de dulce. Din contră. În locul deserturilor bogate in unt si smantană apar adev ...

Rostul tăcerii din Săptămâna Mare
15/04/2025 19:03

Săptămana Mare nu vine doar cu traditii. Vine cu o usă intredeschisă către suflet. O invitatie la tăcere, la a privi inăuntru, nu in jur. E o vreme in care nu mai putem pretinde că nu stim ce ne doare s ...

Zeci de persoane dintr-o comună ieșeană au devenit „părinți profesioniști”
15/04/2025 18:46

* 57 de familii dintr-o comună cu doar 2.400 de locuitori ingrijesc peste 100 de copii aflati in dificultate * numărul asistentilor maternali este in scădere la Iasi, desi tot mai multi tineri s-au indreptat ...

Peste 12.000 de ieșeni și-au pierdut locul de muncă în acest început de an
15/04/2025 18:45

Criza economică pare să fi ajuns deja la Iasi, judecand doar după numărul contractelor de muncă inregistrate. Conform statisticilor oficiale din acest debut de an - situatie intocmită pe baza datelor exis ...

Iașul a rămas fără sistemul antigrindină!
15/04/2025 18:42

* „Îngrijorările fermierilor sunt reale. Efectele rachetelor antigrindină asupra precipitatiilor sunt puse sub semnul intrebării, iar lipsa studiilor de impact si a unei omologări clare ridică ...

Iașul, un adevărat magnet pentru vecinii de peste Prut
15/04/2025 18:41

Iasul este un oras in continuă dezvoltare, sustin specialistii in domeniul imobiliar, iar acest lucru il transformă intr-un adevărat punct de atractie pentru turisti. În aceste conditii, o afacere a lu ...

Iașul, tot mai atrăgător pentru marile companii. Se discută cu giganți din Texas
15/04/2025 18:39

În ultimii ani, pe piata din Iasi si-au făcut loc companii uriase, care reusesc să ofere mii de locuri de muncă pentru tinerii care termină studiine in capitala Moldovei. Orasul, care tinde să devin� ...

Nivel ridicat al lichidității din piața monetară
15/04/2025 18:38

* mentinerea de către BNR, la inceputul săptămanii trecute, a ratei de referintă la valoarea stabilită in august 2024 la 6,5%, s-a reflectat in stabilizarea dobanzilor interbancare, evolutie la care contri ...

Prețul cărnii de miel provoacă furia consumatorilor
15/04/2025 18:33

* „Dacă unii cer pe 1 kg de rosii - romanesti, spun ei, 70 lei/kg, 49 de lei pe 1 kg de carne de miel este ok”, e primul dintre comentariile la o postare a unui fermier care vinde carnea de miel cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei