Povestea basmalei

Tare s-a mai mirat mătuşa Anica atunci când nepoata, fata aia bălaie, cu ochii ca mura dată-n pârg, i-a cerut vreo câteva batice, să le arate străinilor veniţi în ospeţie. Cine ar vrea să vadă broboadele înflorate şi de ce, s-a întrebat mătuşa, dar codana a zâmbit jucăuş şi a rugat-o să-şi scufunde mai adânc mâinile în lada cu amintiri.
Mătuşa a ascultat-o şi a scos, pe rând, batice şi din timpurile tinereţii, dar şi mai dincoace, de când cochetăria înseamnă mai mult zâmbet şi suflet cald şi mai puţine sulemeneli. Şi dacă tot a umblat printre broboade, nu s-a îndurat mătuşa să nu şi le mai potrivească oleacă pe creştet. Ăla cu cu flori roşii îl avea de la omul ei, cadou de la iarmarocul la care i-a furat primul sărut. Casânca a purtat-o când naşa i-a dezvelit voalul de mireasă şi a legat-o cu ţesătura ce avea să-i arate mereu că este femeie vrednică din sat, că nu orice purta aşa lucruri frumoase şi bune. Uite că nepoata are dreptate şi că toată lumea ar trebui să ştie că există o ierarhie şi între baticuri.
Basmaua arată cât degospodăros ţi-i neamul, te deoache la obraz şi-ţi arată vârsta. Ştia ea, fata, că nu degeaba-i şcolită prin ţări îndepărtate, că femeile de la sate încă mai au colecţii cu astfel de obiecte de podoabă, pe care le scot la zile mari.
În lumea satului, baticul a fost mereu semn al supunerii atât faţă de bărbat, cât şi faţă de Dumnezeu. Până la măritiş, fata nu-şi acoperea capul decât în biserică, la vreo înmormântare şi când lucra la câmp. Când intra în rândul nevestelor, nu mai avea voie să poarte capul descoperit, lucru statuat încă din noaptea nunţii, odată ce naşa îi schimba voalul pe batic.
Şi culorile au codul lor. Nevestele tinere pot purta “legături” înflorate sau colorate, din materiale mătăsoase, iar bătrânelor le mai rămân cele închise la culoare şi ţesute din fir gros. Aşa e obiceiul în lumea satului şi nimeni nu-l încalcă fiindcă altfel te-ai face de râs. Mai are mătuşa Anica şi pestelci înflorate, şi saluri mai subţirele, dar şi berta din catifea, la care au tânjit multe cumetre. Material bun, lucrătură măiestrită, cu dantelă pe margine, nu se mai poartă astăzi, dar e frumoasă ca amintire. Ei, şi dacă tot i-a scos nepoatei basmalele, poate ar trebui să-i mai spună un secret. Că baticul nu se poartă oricum şi că e bine să cauţi nu numai la uitătura femeii, să vezi de-i mânioasă ori nu, ci şi la legătură – dacă baticul e prins sub bărbie, e supărată; dacă e legat la spate, e veselă! Aşa că mătuşa Anica, atunci când şi-a potrivit din nou casânca de fată tânără în faţa oglinzii, a legat-o la spate, de bucurie că nepoata i-a adus oaspeţi.
Maura ANGHEL