Prefectul de Iași a ajuns președinte al Comitetului de Bazin Prut-Bârlad!
Dimensiune font:
* Comitetul de Bazin are rolul de a creşte contribuţia societăţii civile şi a unităţilor administraţiei publice în luarea deciziilor din domeniul gospodăririi apelor
Membrii comitetului de Bazin Prut-Bârlad s-au întrunit în videoconferință, iar subiectul principal al întâlnirii a fost alegerea președintelui și vicepreședintelui din rândul membrilor, conform HG 270/2012 privind Regulamentul de Organizare și funcționare a comitetelor de bazin. Cu unanimitate de voturi, prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a fost ales președinte, iar primarul municipiului Tecuci, județul Galați, Cătălin Constantin Hurdubae, vicepreședinte al Comitetului de Bazin Prut-Bârlad.
În cadrul sedinței au fost prezentate: Evaluarea preliminară a riscului la inundații (ciclul II); Probleme importante de gospodărire a apelor din spațiul hidrografic Prut-Bârlad, document elaborat în conformitate cu art.14 al Directivei Cadru Apă 2000/60/CE; Lucrări de investiții în spațiul Prut-Bârlad; Prezentarea acțivității Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad (avize și autorizații, lucrări cuprinse în planul tehnic etc).
Ședința Comitetul de Bazin a reunit reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), ai Agențiilor de Protecție a Mediului (APM), ai Direcțiilor Județene de Sănatate Publică (DJSP), ai Comisariatului Regional de Protecția Consumatorului (CRPC), instituțiile prefectului, consiliilor judeţene, primăriilor, ONG-urilor şi operatorilor de apă din bazinul hidrografic Prut-Bârlad.
La sedința de alegere a conducerii Comitetului de Bazin Prut-Bârlad au participat consilierul superior de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Valentina Salle, prefectul județului Iași Marian Grigoraș, președintele Consiliului Județean Galați Costel Fotea, reprezentantul de la Agenția de Protecție a Mediului Iași Dănuț Pirchiu, reprezentant de la DSP Iași dr. Anca Cristea, comisarul șef de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iaşi) Marinela Buhăescu, primarul municipiului Vaslui Vasile Pavăl, primarul municipiului Tecuci Cătălin Constantin Hurdubae, primarul comunei Aroneanu, județul Iași Benoni Moruzi, directorul Centrului de Consultanță Ecologică Galați Petruța Moisi, și reprezentanți ABA Prut-Bârlad.
Rolul Comitetului de Bazin este de a creşte contribuţia societăţii civile şi a unităţilor administraţiei publice în promovarea participării tuturor celor implicaţi în luarea deciziilor din domeniul gospodăririi apelor. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau