Primăriile intră în grevă!
Dimensiune font:
* mii de angajați din primăriile din întreaga țară vor declanșa miercuri o grevă de avertisment, în intervalul 11-13 * printre aceștia se află si aproape 700 de funcționari din unități administrativ-teritoriale ale Iașului, din mai mult de jumătate din primăriile județului * în cazul în care negocierile nu vor avea succes, se prevede declanșarea grevei generale în prima zi a săptămânii următoare
Sindicaliștii din administrația locală cer aplicarea Legii salarizării, în condițiile în care aceștia consideră că au veniturile cu 30% mai mici față de ceea ce prevede legislația. „S-au luat la cunoștință aceste doleanțe. Probabil pe principiul stăm de vorbă ca să înțelegem foarte bine necesitățile tuturor și soluțiile realiste pe care le avem se va deschide un nou dosar de dialog”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferință de presă.
Acțiunea a fost planificată încă de la finalul anului trecut de către Federația Columna-SCOR (Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România).
Dan Cârlan, președintele sindicatului, a subliniat că angajații semnatari ai listei revendicărilor cer aplicarea integrală a Legii Salarizării, a cărei implementare este ținută la 70% din nivelul prevăzut de lege.
Pe lângă revendicările legate de salarizare, există și alte puncte pe lista de revendicări, cum ar fi reformarea sistemului de finanțare a administrației locale și protejarea funcționarului public în fața presiunilor politice. Toate aceste solicitări vor fi discutate în prima rundă de negocieri de la București, programată exact în timpul grevei de avertisment, miercuri, la ora 11. În cazul în care negocierile nu vor avea succes, se prevede declanșarea grevei generale în prima zi a săptămânii următoare. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau