Primarul Sucevei vrea toţi copiii în clase, în septembrie
Dimensiune font:
Sub sloganul „Experiență și responsabilitate #Se poate”, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată în curtea PNL, programul electoral cu care are convingerea că va câştiga un nou mandat. „În mandatul 2016 – 2020, când am mers în fața sucevenilor, în campania electorală, ne-am angajat să facem 20 de proiecte prioritare pentru Suceava. Vreau să spun că din aceste 20 de proiecte prioritare 11 sunt finalizate în totalitate. Ceea ce înseamnă 55%. Șase sunt în lucru, adică 30%. Trei nu s-au realizat deloc. Și alte trei s-au realizat fără a fi promise. Vreau să mă refer la cele trei care nu s-au realizat deloc. În primul rând grădinița din Obcini. Aici se știe cât efort am făcut noi la primărie și cum prietenii noștri de la PSD ne-au făcut o înscenare prin Consiliul Local, nu au votat, ne-au dat cartonașe roșii și am pierdut două milioane de euro pentru grădinița din Obcini. Eu am lucrat democratic, am fost cu reprezentanții PSD la fața locului, inclusiv cu actualul candidat al PSD pentru Primărie, toată lumea a spus că este în ordine, dar în Consiliul Local nu au votat. De asemenea, realizarea campusului universitar. Atunci când noi am făcut programul în anul 2016 încă nu erau ghidurile apărute pentru fondurile europene. Mergeam pe ideea că în zona metropolitană putem să facem acest campus. Când s-au făcut ghidurile a fost eligibil pe fonduri europene doar municipiul Suceava nu și comunele din jur”, a menţionat Ion Lungu.
În ceea ce priveşte principalele obiective pentru următorul mandat de primar, Lungu a pus „în capul listei” gestionarea problemelor legate de epidemia de coronavirus. „Pentru viitorul primar asta este prioritatea de grad zero. Și în primul rând pregătirea deschiderii noului an școlar. Vrem să ne întoarcem la o viață cât de cât normală în condițiile actuale”, a precizat Ion Lungu.
Acesta susţine că a trecut „un hop”, prin alocarea a 3,6 milioane lei pentru dotarea cu echipamente performante pentru învățământul on-line, urmând să meargă la fiecare școală, pentru a vedea ce soluții sunt să fie aduşi toți copiii în clase. „Astăzi, noi ne încadrăm în scenariul verde, pentru că avem 0,4% cazuri în municipiul Suceava, deci vin toți copiii la școală. Voi merge la fiecare şcoală să vedem ce este de făcut, ce spaţii suplimentare găsim şi cum văd profesorii, directorii de acolo organizarea noului an şcolar”, a declarat Lungu. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau