S-au înmulţit cazurile de consum de alcool în locurile publice
Dimensiune font:
Autogara Codreanu, Parcul Şahiştilor sau Piaţa Voievozilor sunt doar trei dintre zonele unde poliţiştii locali ieşeni au descoperit astfel de cazuri
Motivat de faptul că temperaturile exterioare au luat-o razna, tot mai mulţi ieşeni încearcă să combată canicula consumând băuturi alcoolice. Problema ar fi că mulţi o fac pe domeniul public, încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 61/1991. Articolul 23 din această lege indică şi locurile percepute drept spaţiu public: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. „În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, se arată în lege.
În ultimele zile, Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au depistat mai multe astfel de cazuri. Astfel, în zona Autogării Codreanu un grup de 6 persoane care consumau băuturi alcoolice au fost legitimaţi şi ultterior amendaţi. Un alt ieşean este mai sărc cu 300 de lei după ce a consumat băuturi alcoolice în Parcul Șahiștilor din Podu Roş. Tot polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au depistat trei bărbați care foloseau masa de șah amplasată pe Esplanada Piața Voievozilor în alte scopuri, respectiv masă de bar. Pentru că băuturile erau alcoolice, aceștia au fost sancționați conform cu 100 lei/persoană. „Sunt doar câteva exemple, însă în mod sigur numărul celor care nu respectă prevederile legale este mult mai mare. În măsură în care îi descoperim, îi amendăm, însă toţi trebuie să înţeleagă că, în ciuda vremii caniculare, nu se ppate consuma alcool pe spaţiul public”, spun şefii Poliţiei Locale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau