Sărbătoarea publicului
Dimensiune font:
de Cătălin TOLONTAN
Țările sunt duse în spate de oamenii lor, iar aceștia sunt ajutați de instituții. Fără instituții, nimic nu ar fi posibil.
Dar ce sunt instituțiile? După nume, le cunoaștem. Sunt sute și sute de alcătuiri: primării, alegeri corecte, presă independentă, asistență medicală, libertate... Această enumerare naivă arată că instituțiile democratice nu din cărămidă sunt făcute, ci din truda oamenilor, derulată în timp.
Ziarul Evenimentul, din Iași, împlinește astăzi 10.000 de ediții tipărite. O durată impresionantă, măsurată în decenii. Dar este presa locală importantă?
Sunt întrebat, deseori, care dintre încercările mele jurnalistice a fost cea mai dificilă. Fondarea ProSport în 1997? Refacerea Gazetei Sporturilor începând cu 2003 și care a durat 20 de ani? Sau transformarea, pornită în 2018 și care a ținut cinci ani de muncă zilnică îndârjită, până când, împreună cu colegii mei, am transformat Libertatea dintr-un ziar tabloid într-o publicație de investigații?
În fața acestor întrebări, de fiecare dată, gândul meu se întoarce la ziarele locale pentru care am avut onoarea să lucrez.
Între 1999 și 2001, am muncit în Transilvania la apariția titlurilor Clujeanul, Hunedoreanul, Bihoreanul și Brașoveanul. Am învățat de la colegii din „provincie" cum te lupți pentru încrederea fiecărui cititor. Un ziar care ajunge într-un sat cu câteva zeci de case e o informație în plus, un acces la fapte oferit cetățenilor unei Românii prea mare ca să încapă pe diagonala celor câteva de zeci de centimetri ai ecranului TV. Căci există o Românie dincolo de lumina reflectoarelor. Acolo ajunge presa locală. Ea își culege știrile din viața de zi cu zi a acestor oameni și contribuie la menținerea țesutului social.
Într-o carte intitulată „Drumul spre nelibertate”, Timothy Snyder scria cum societățile libere încep să semene cu autocrațiile în momentul în care își pierd presa locală. În SUA, de pildă, există deja studii care arată că în localitățile rămase fără ziare achizițiile publice sunt mai scumpe decât în localitățile unde presa locală continuă să supravegheze, împreună cu cetățenii, activitatea curentă a autorităților.
Am avut, ca ziarist, momente de tristețe, dar și de satisfacție. Numele colegilor mei și al muncii noastre de investigații a ajuns uneori pe mari scene ale lumii.
Dar rareori am simțit acea bucurie pură ca atunci când aflam că abonamentele ziarului local creat într-o comunitate au crescut cu 35 de bucăți și tirajul vândut s-a mărit cu câteva sute de exemplare. Aproape că îi vedeam pe acei oameni. Ne citeau din cătune în marile cartiere, erau de toate vârstele, ocupațiile și părerile, și tocmai de aceea simțeam o mare recunoștință pentru că aveau încredere în știrile pe care le găseam zilnic pentru ei.
Din ce sunt făcute instituțiile? Poate că din această încredere imaterială, durabilă și repetată 10.000 de zile, cu fiecare răsărit de soare.
10.000 de zile sărbătorește astăzi nu ziarul Evenimentul, ci publicul său. Fără de care nimic nu ar fi posibil.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau