Şase ani de puşcărie, după ce şi-a făcut KO mătuşa
Dimensiune font:
* era recidivist, în termenul de supraveghere * nu s-a mulţumit că femeia îi dădea de mâncare, a vrut şi bani de păcănele şi alcool * nici vorbă să se ducă la muncă * a tâlhărit-o, smulgându-i bijuteriile şi furându-i economiile
Ciprian I. e un vechi delincvent, are multe condamnări pentru furturi mărunte, bătăi de stradă, câteva tentative de viol. A fost liberat condiţionat în primăvara acestui an, s-a întors acasă, dar nu-şi găsea rostul. Fără vreo calificare, cam greu de găsit ceva de lucru. Nici nu şi-a bătut prea mult capul cu acest aspect. Nu-i deloc obişnuit cu munca.
Pentru a supravieţui şi a avea un trai cât de cât decent, Ciprian a început să pună presiune pe mătuşa sa, doamna Geta I. O vizita zilnic, fix la orele de masă. Venea pe neanunţate. Femeia l-a primit resemnată, îl servea cu ceea ce gătise, mai vorbea câte ceva, dar bani n-a vrut să-i dea niciodată.
Fostul puşcăriaş le avea şi cu alcoolul, bea „pe caiet” la câteva birturi din centrul Iaşului. Aşa că, prin vară, acumulase ceva datorii, nu ştia pe unde să scoată cămaşa, patronii localurilor au început să-l refuze.
Disperat că nu mai are de băut, Ciprian a mers la mătuşa Geta, i-a cerut nişte bani cu împrumut, aceasta l-a refuzat cu fermitate. Nervos, nepotul a tăbărât pe ea, i-a smuls cerceii din urechi, inelele de pe deget, i-a dat câţiva pumni de a făcut-o knock-out, i-a cotrobăit prin sertare, a găsit banii puşi deoparte din pensie, i-a înşfăcat şi a plecat să-i joace la păcănele. Bijuteriile le-a dus la amanet.
După ce şi-a revenit, doamna Geta a făcut plângere, anchetatorii au strâns imediat dovezile necesare pentru rechizitoriu (imaginile de pe camerele de supraveghere), Ciprian a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de tâlhărie. Comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Inculpatul n-a recunoscut nicio clipă comiterea faptei, lucru care i-a enervat pe judecători. Având toate probele, aceştia l-au condamnat, prin sentinţa pronunţată vineri, 8 decembrie, la şase ani de închisoare. Plus plata a 3.500 lei, drept cheltuieli judiciare. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau