Şcoala Generală „Iustin Pârvu” s-a închis
Dimensiune font:
În urma unui control făcut de către o echipă din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ la Şcoala Generale „Iustin Pârvu” din localitatea Petru Vodă (judeţul Neamţ) s-a decis închiderea unităţii de învăţământ. Motivul este legat de o defecţiune la centrala termică, din cauza căreia cinci elevi s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi au ajuns la spital, în urmă cu două zile. „În școală se percepea miros de fum și erau deschise ferestrele, pentru aerisire. Sălile de clasă sunt situate la etaj, în proximitatea spațiului unde este am plasată centrala termică pe combustibil solid (lemne). Gazele de ardere au pătruns în clase prin orificiile neizolate ale țevilor instalației de încălzire. Conducerea unității de învățământ a fost sancționată contravențional cu amendă pentru neaplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor sau a unor îmbolnăviri, la copii și tineri, fiind dispusă și măsura suspendării temporare a activității școlii, până la remedierea deficiențelor și asigurarea condițiilor de microclimat, conform ordinului MS nr.1955/1995”, au spus oficialii DSP.
De cealaltă parte, conducerea şcolii spune că fumul nu a ieșit din cauza lipsei garniturii, așa cum s-a spus inițial, ci din cauza coșului. „Controlul ISU din luna noiembrie a stabilit că nu am putut face dovada înlocuirii garniturii de la ușa de încărcare a centralei. Noi am comandat garnitura și am înlocuit-o încă de atunci, doar că operațiunea a fost făcută de fochistul școlii, nu de o firmă autorizată. De asta nu am avut un document. Cât privește incidentul de ieri, la verificările făcute s-a constatat că sunt scăpări de gaze la evacuare, la coșul de fum, deci altă problemă”, a spus Mariana Deleanu. Conducerea şcolii va trebui să repare centrala şi să obțină avizului DSP pentru reluarea cursurilor.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau