Școlile de șoferi din Iaşi nu vor depinde de rata de promovare a elevilor
Dimensiune font:
Iaşul ocupă ultimul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte rata de promovabilitate * dacă la nivel naţional rata de promovabilitate este de 34%, Iaşul nu a depăşit, în ultimii ani, 18-19 procente
Școlile de șoferi nu vor mai fi condiționate, în vederea menținerii valabilității autorizației, de atingerea unui procent minim de promovare a elevilor, potrivit unui proiect de ordin publicat marți pe site-ul Ministerului Transporturilor. Prin respectivul proiect se va elimina practic această condiționare de a atinge pragul de promovare de minim 40% pentru fiecare categorie de vehicule în parte, în vederea certificării anuale a menținerii valabilității autorizației. Această condiționare nu fusese oricum aplicată până în prezent, din cauza amânării succesive a prevederilor normelor care stabileau acest aspect prin care, în funcție de rata de promovare, anumite școli și-ar fi putut pierde autorizația.
Prin același document supus consultării publice se propune și eliminarea prevederii actuale conform căreia școlile de șoferi trebuie să aibă mașinile dotate cu un sistem tehnic de monitorizare video și audio, precum și cu un sistem de poziționare globală (GPS) pentru a putea fi autorizate.
În plus, proiectul vine cu o completare în privința școlilor de șoferi organizate la nivelul Ministerului Educației, menționând că, în cazul acestora, pregătirea elevilor se va putea face de către instructori auto și profesori de legislație rutieră angajați, conform propriilor reguli, în baza unor contracte de muncă încheiate pe o perioadă determinată.
Mai mult, dacă în prezent acest lucru nu este posibil, textul proiectului include o prevedere care va permite școlilor de șoferi care dețin mai multe autorizații de funcționare să poată utiliza, în oricare dintre locații, pe parcursul procesului de pregătire, toate vehiculele deținute, cu respectarea condiției ca minim unul dintre acestea să fie utilizat doar la una dintre școlile de șoferi autorizate. În cele din urmă, proiectul aduce clarificări privind categoriile de permis de conducere pentru care un instructor auto va putea efectua pregătirea practică în funcție de categoriile pentru care este atestat.
Menţionăm că, anul trecut, rata naţională de promovare a examenului auto era de 34%. Iaşul se situa cu mult sub acest prag, cu 18-19%, judeţul ocupând ultimul loc la nivel naţional. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau