Sectorul construcții pregătește închiderea de iarnă
Dimensiune font:
* în acest domeniu mai sunt disponibile totuşi 246 joburi * se mai fac angajări doar în meserii precum montator tâmplărie cu vitraj izolant, dulgher, electricieni, fierar-betonist, instalator, macaragiu, sudor, tâmplar, tinichigiu, zidar, zugrav
Conform ultimului centralizator AJOFM Iași, în clipa de faţă, la nivelul judeţului sunt 613 locuri de muncă vacante, oferta înregistrând o scădere puternică, de la 702, câte erau săptămâna trecută. Contracţia de pe piaţa muncii e strâns legată de ceea ce se întâmplă în domeniul construcţiilor. Vine frigul şi urmează, cum era de aşteptat, o lungă perioadă de restrângere a activităţii. Aici mai sunt disponibile totuşi 246 joburi (în intervalul precedent erau 333). Se mai fac angajări doar în meserii precum: montator tâmplărie cu vitraj izolant, dulgher, electricieni, fierar-betonist, instalator, macaragiu, sudor, tâmplar, tinichigiu, zidar, zugrav. Şi, evident destule locuri pentru necalificaţi.
Ceva scădere se înregistrează şi în industrie. Doar 45 de locuri libere (faţă de 53). E nevoie de electrician întreţinere şi reparaţii, lăcătuş, lăcătuş confecţii metalice, lăcătuş mecanic, lăcătuş montator, mecanic utilaj, operator CNC, sudor şi tinichigiu industrial.
Un procent important, 17%, din numărul total de locuri de muncă vacante rămâne apanajul celor cu studii superioare. Absolvenţii de facultate îşi pot găsi de lucru ca arhivist, economist, expert achiziţii publice, geograf, inginer (autovehicule rutiere, CCIA, construcţii civile, ecolog, energetician, CFDP, mecanic, sisteme electroenergetice), inspector/referent resurse umane, manager proiect, navigator de pacienţi, optometrist, arhitect, geodez, psiholog, referent specialitate financiar-contabilitate, reprezentant comercial, responsabil proces, şef şantier sau specialist proiectări asistate pe calculator.
Nici necalificaţii nu se pot plânge de lipsa ofertelor. În afară de construcţii, aceştia se mai pot angaja ca agent de securitate (paznic), ambalator manual sau femeie de serviciu.
În rest, situaţia e aceeaşi de săptămâna trecută: 8 locuri în comerţ (agent comercial, vânzător), tot 8 în HoReCa (ajutor bucătar, bucătar), 65 în confecţii (confecţioner, asamblor articole din textile, croitor, confecţioner îmbrăcăminte la comandă, operator), 222 în servicii, altele decât cele deja menţionate (agent servicii clienţi, animator socio-educativ, asistent relaţii publice, călcătoreasă, coafeză, cosmeticiană, designer web - acum nu se mai cer studii superioare, frizer, manichiuristă) şi 18 în sănătate (infirmiere şi asistente medicale). Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau