Şoferului ieşean condamnat, în premieră, pentru omor i s-a respins şi contestaţia în anulare
Dimensiune font:
* Iniţial, Paşnicu a fost acuzat de ucidere din culpă, dar procurorii au insistat pe schimbarea încadrării juridice, argumentând că, prin maniera de a conduce, tânărul a acţionat „cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte” * din vara lui 2018, Paşnicu a încercat de mai multe ori, sub diverse pretexte, să iasă de după gratii * a invocat diverse boli, a solicitat întreruperea pedepsei, schimbarea încadrării juridice, rejudecarea, depunând chiar și o contestaţie în anulare
Primul şofer din România condamnat pentru omor şi nu pentru ucidere din culpă, după comiterea unui accident rutier, ieşeanul Claudiu Marian Paşnicu (35 de ani) se află întemniţat în Penitenciarul Iaşi, unde execută o pedeapsă de 19 ani şi 8 luni de închisoare.
Reamintim că, pe 4 februarie 2016, aflat la volanul unui Audi, Paşnicu a gonit nebuneşte dinspre zona CUG către Podul Roş, a trecut de patru ori pe culoarea roşie a semaforului, a circulat pe contrasens, iar la intersecţia cu Aleea Rozelor a izbit fatal Loganul condus de Doina Buzea. Femeia şi soţul acesteia, aflat pe scaunul din dreapta, au murit pe loc.
Iniţial, Paşnicu a fost acuzat de ucidere din culpă, dar procurorii au insistat pe schimbarea încadrării juridice, argumentând că, prin maniera de a conduce, tânărul a acţionat „cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte”. Magistraţii au fost de acord cu cererea Parchetului, iar ieşeanul a primit o condamnare record.
De la rămânerea definitivă a sentinţei, adică din vara lui 2018, Paşnicu a încercat de mai multe ori, sub diverse pretexte, să iasă de după gratii. A invocat diverse boli, a solicitat întreruperea pedepsei, schimbarea încadrării juridice, rejudecarea şi, la începutul acestei luni, a depus o contestaţie în anulare. În motivarea cererii, Paşnicu a arătat că sentinţa de condamnare a fost dată în urma unei erori judiciare, în considerarea faptului că i-a fost schimbată încadrarea juridică din ucidere din culpă în omor calificat. A solicitat să se dispună verificarea filmărilor de pe o cameră autorizată a poliţiei, filmări din care rezultă faptul că evită impactul cu pietonul, observându-se şi urmele de roţi, produse prin frânare. Apoi, la şedinţa din 13 aprilie, fiind interpelat în mod expres cu privire la motivul pe care îşi întemeiază cererea, condamnatul a precizat că fapta nu a fost încadrată juridic în mod corect, susţinând că nu a putut spune toată povestea în faţa judecătorului fondului din cauza transferurilor efectuate în baza unui tratament medical.
Cum nu a venit cu probe noi, probe care să nu fi fost luate în considerare de instanţă, prin hotărârea de săptămâna trecută, magistraţii de la Tribunalul Iaşi i-au respins şi acest recent demers. Rămâne valabilă sentinţa din 2018. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau