Spitalul Județean de Urgență Bacău înlocuiește formularele de apreciere cu tablete
Dimensiune font:
În Spitalul Județean de Urgență Bacău vor apărea din luna ianuarie dispozitive electronice pe secții, destinate pacienților internați. Acestea ar urma să colecteze date cu privire la condițiile din unitatea spitalicească, gradul de satisfacție vizavi de serviciile primite și nu numai. Proiectul a fost anunțat din mai 2019, dar va fi implementat în scurt timp.
„Noi colectam și până acum aceste date, dar pe un formular pe care pacientul îl primea pe parcursul șederii sale. Acum se elimină acest mijloc fizic, iar pacienții care vor dori pot completa toate datele pe aceste date care se vor regăsi pentru început, în număr de 20, pe secții, unde este flux mai mare”, a explicat Adrian Popa, managerul SJU Bacău. Datele vor fi transmise direct într-un soft, de unde, ulterior, se vor putea genera rapoarte și analize.
Între anii 2011-2013, spitalul a avut o linie verde la care puteau fi făcute reclamații cu privire la condițiile din spital sau comportamentul personalului. În 2013, linia a fost desființată pentru că nu și-ar fi dovedit utilitatea, au explicat reprezentanții spitalului.
În 2019, în cadrul unui proiect al Ministerului Sănătății prin care în 352 de spitale pacienții au fost întrebați dacă li s-a cerut șpagă, din rândul pacienților SJU Bacău chestionați, 39 au răspuns afirmativ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau