Sylvia Hoişie, „mama Polidinului”, a plecat printre stele
Dimensiune font:
Inventatoarea Polidinului, Sylvia Hoişie, a murit, marţi, la vârsta de 94 de ani. Ea va fi înmormântată vineri, în Cimitirul Evreiesc din Iaşi.
„Cu profundă durere, Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţă trecerea în eternitate a doamnei doctor Sylvia Hoişie. Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârşită, fiind una dintre personalităţile care au inventat celebrul Polidin, leac care a salvat multe vieţi. Supravieţuitoare a iadului din Transnistria, a reuşit să lupte cu foametea şi mizeri, împărtăşind lumii întregi acele orori”, a transmis Comunitatea Evreilor din Iaşi.
Slujba de înmormântare a celei supranumite „mama Polidinului” va avea loc vineri, 27 mai, la ora 11, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi.
Sylvia Hoişie a studiat medicina la Iaşi, după ce s-a angajat la Institutul Cantacuzino, în acelaşi oraş, unde a devenit unul dintre cercetătorii care, la începutul anilor 60, au inventat cunoscutul medicament Polidin, stimulator al imunităţii.
În anul 2018, cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România a fost decorată, alături de alţi 43 de supravieţuitori ai Holocaustului, de preşedintele Românie, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau