Tarife uriașe pentru morți și vii. Orașul din țară unde birurile pentru orice pas făcut în cimitir s-ar putea tripla

20_11zon

Dimensiune font:

| 01-03-2024 15:08

UPDATE: Proiectul privind actualizarea tarifelor și taxelor din cimitire, inițiat de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, la propunerea SSPM, a fost retras de pe ordinea de zi de inițiator. Creșterea exagerată a tarifelor, în unele cazuri și de trei ori și impunerea unor taxe noi au creat vii dezbateri pe siteurile de socializare, unde băcăuanii și-au exprimat dezacordul.

Creșterea tarifelor, propusă recent de Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău SA, societate a primăriei rămasă fără contracte, ar presupune biruri uriașe pentru băcăuani, pentru a susține salariile societății intrată în insolvență.

Practic, orice pas făcut în cimitir de aparținătorii decedatului este taxat.

Pentru înhumarea unui decedat și săpatul unei gropi, tariful ar urma să crească de la 264 de lei, la 700 de lei.

Există și varianta mai ieftină, unde familia mortului poate economisi 100 de lei, comandând doar săparea gropii, fără a apela la gropari la înmormântare, atunci când sicriul este coborât în groapă.

Dar pentru a ajunge la momentul acesta, familia trebuie să aibă atribuit un loc de veci, pentru care trebuie să plătească între 900 și 1.100 de lei, pentru 7 ani sau 25 ani, în funcție de cimitir, unde creșterea propusă de SSPM este de cel puțin 100 de lei pentru fiecare loc de veci.

Din buzunarul familiei îndurerate se vor plăti și multe alte taxe. Taxa de întreținere anuală a locului de veci va crește de la 42 la 69 de lei, taxa pentru depunerea mortului la capelă va crește de la 94 la 149 de lei, montatul podului cu materialul clientului și transportul pământului va crește de la 199 la 320 de lei, transportul decedatului de la capelă la groapă crește de la 134, la 210 lei, strânsul osemintelor va costa 300 de lei, față de 199, cât este în prezent.

Apar și taxe noi, pentru acțiuni care până acum nu erau taxate. „Înhumarea“ decedatului și introducerea sicriului în cavoul cu capac metalic vor costa 250 de lei, dacă este capac criptă - 320 de lei, iar dacă sicriul este introdus într-un cavou de tip boltă costă 500 de lei. Doar ridicarea capacului de la cavou va fi taxată cu 160 de lei, iar staționarea mașinii mortuare, în ziua înmormântării ar urma să fie taxată cu 140 de lei.

Ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente, și prețul avizelor va crește pe măsură: un aviz pentru gărduleț, de la 68 la 100 de lei, pentru o construcție simplă, de la 134 de lei, la 200 de lei și pentru un loc dublu de la 264 la 390 de lei.

SSPM Bacău se află în insolvență, pentru că a acumulat datorii mari, iar Primăria Bacău nu i-a mai acordat contracte.

Creșterea taxelor și tarifelor din cimitire este motivată de contextul actual al situației economice la nivel național, generat de dinamica evoluției prețurilor materialelor de construcție, a carburantului, creșterea nivelului salariului minim pe economie de la data ultimei modificări a tarifelor/taxelor HCL nr. 456/31.10.2022, de creșterea tarifului pentru servicile de pază, de necesitatea renovării și intreținerii cladirilor, gardurilor si a infrastructurii cimitirelor.

„Propunerile de tarife/taxe înaintate prin adresa menționată conțin o serie de tarife noi necesare pentru acoperirea tuturor situațiilor întâlnite în desfășurarea activității de administrare a cimitirelor umane, respectiv tarife pentru: ridicat capac tip criptă, înhumare decedat cavou capac metalic, introdus sicriu în groapă, înhumare decedat cavou capac criptă, introdus sicriu în raclă, înhumare decedat cavou tip boltă, săpat și introdus sicriu în raclă, înhumare decedat criptă, înhumare decedat și săpat groapă, săpat groapă”, se arată în expunerea de motive a primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria dudaepureni@yahoo.com, cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Oras Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani, telefon/fax 0231/552.351, 0231/552.626, E-mail: orasflamanzi @yahoo.com, cod fiscal 3372173. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Pasune cu suprafata totala de 30 ha, situata in extravilanul orasului Flamanzi, apartinand domeniului privat al Orasului Flamanzi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Flamanzi nr. 67/30.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, situata astfel: -Tarlaua Velnita Poiana -10ha; -Tarlaua Voloca Fata I -2 ha; -Tarlaua Voloca Fata II -8 ha; -Tarlaua Velnita Flamanzi -10ha. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin formularea si inregistrarea unei solicitari scrise la sediul Orasului Flamanzi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic din cadrul Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Orasului Flamanzi. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.06.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oras Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud.Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.07.2025, ora 10.00, Sala de sedinte a Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud. Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorghi nr. 8, judetul Botosani, cod postal 710171, telefon 0231/511.739, fax 0233/831.832, e-mail: tr-botosani @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 13.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria grumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 12,90 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 66/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 18.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Asociațiile civice ieșene vorbesc de sabotaj! Constructorii au abandonat șantierele de pe Autostrada Unirii!
22/06/2025 20:16

* „Într-o perioadă extrem de dificilă pentru Romania, din punct de vedere geostrategic, economic şi financiar, o asemenea atitudine şi lipsă ingrozitoare de eficienţă pot fi considerate acte ...

FOTO --  6.000 de rățuște au fost lansate pe Bahlui, în cea mai veselă cursă caritabilă a Iașului
22/06/2025 19:14

Cursa de Rătuste, eveniment caritabil aflat la a treia editie in Iasi, a avut loc duminică, 22 iunie, pe raul Bahlui, după ce fusese amanată la inceputul lunii din cauza debitului ridicat al apei. Organizat ...

Povestea celor două fete de 10 ale Iașului, la Bac
22/06/2025 17:19

* Andra Varlam (Colegiul „Costache Negruzzi”): „Am făcut pregătire doar cu profesorii de la clasă, care sunt adevărati dascăli. Nu se raportează doar la educatia academică si ne formeaz ...

Start Evaluare Națională! Subiectele, construite după modelul PISA
22/06/2025 17:16

* absolventii claselor a VIII-a vor sustine astăzi prima probă, la limba si literatura romană, iar miercuri este programată proba la matematică * absolventii claselor a VIII-a au invătat după un curric ...

PNL a validat patru miniştri pentru viitorul Guvern
22/06/2025 16:50

PNL a validat duminică patru propuneri de miniştri pentru Guvernul Bolojan:: Cătălin Predoiu la Interne, Daniel David - Educaţie, Dragoş Pislaru - Fonduri Europene, Alexandru Nazare - Finanţe. De asemene ...

BAC 2025 - Medii înregistrate la liceele de elită din oraș. Iașul, locul 3 la nivel național
22/06/2025 15:12

* in total, in judetul Iasi au fost inregistrati 1.187 candidati cu medii peste 9, dintre acestia 446 avand medii mai mari de 9,50! *  16 candidati au obtinut nota 10 la proba de Limba si literatura roma ...

Rafila: „Nu știu dacă acest Spital Regional de Urgență va genera multe locuri de muncă”
22/06/2025 15:10

 * „La Iasi au intarziat putin lucrurile pentru că la sfarsitul lunii decembrie, in ultima zi in care puteau fi depuse contestatii, s-a depus o contestatie… A trebuit reevaluat intregul dosar ...

Mitropolia Moldovei și Bucovinei proclamă canonizarea părinților Cleopa și Paisie la Mănăstirea Sihăstria
22/06/2025 14:15

La Mănăstirea Sihăstria din judetul Neamt va avea loc, pe 7 august, un moment de mare insemnătate pentru credinciosii ortodocsi: proclamarea oficială, la nivel local, a canonizării Sfintilor Paisie Olaru ...

Spitalul de Neurochirurgie Iași investește peste 10 milioane de lei în echipamente pentru tratamentul accidentului vascular cerebral
22/06/2025 13:45

Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iasi face un pas important in modernizarea infrastructurii medicale, printr-o investitie majoră in echipamente performante, dedicate i ...

Descoperire excepțională la Românești. Arheologii au dezgropat un cuptor vechi de 6.000 de ani!
22/06/2025 13:41

În această lună, pe dealul Ursoaia din comuna Romanesti, judetul Iasi, au fost realizate noi cercetări arheologice care au dus la descoperiri spectaculoase, cu valoare stiintifică si culturală deoseb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei