Toţi ieşenii din ATI au fost externaţi!
Dimensiune font:
În ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 30 de cazuri noi de coronavirus, cu două mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat şase externări și şapte internări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total de decese fiind de 2.510. Referitor la solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile au efectuat două testări.
În ceea ce privește gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din județul Iași, conform raportărilor, ieri 19 octombrie, erau ocupate 52 de paturi, din care niciunul la ATI.
În momentul de faţă sunt libere 24 de paturi ATI, după cum urmează:
8 la Spitalul de Boli Infecțioase, 6 la Spitalul Municipal Pașcani, 6 paturi ATI la Spitalul „Sfântul Spiridon”, 4 paturi la Spitalul de Neurochirurgie
La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu este ocupat niciun pat la ATI. În momentul de față, şapte persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. De asemenea, nici în zona medicală nu este ocupat vreun pat.
În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași este ocupat un pat. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași sunt ocupate două paturi. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau